Ministrul Finanţelor a anunţat că două dintre cele opt spitale regionale se vor construi din banii alocaţi pentru înzestrarea armatei.
Spitalele de la Craiova şi Constanţa ar urma să fie construite în parteneriat public privat și ar urma să aibă utilizare mixtă, public și militar.
Din declarațiile ministrului Teodorovici reiese că aceste PPP au un caracter mai special, de tip Guvern-Guvern, cu alte două ţări. Unul dintre parteneri ar fi Turcia.
Ministrul spune că lucrările ar începe în acest an şi ar urma să dureze trei ani.
Nu este foarte clar în ce măsură se poate considera că partea română de finanțare a proiectelor poate fi considerată ca respectând angajamentul asumat faţă de NATO că 2% din PIB sunt alocați pentru apărare.
„Vor fi două spitale atât publice cât şi cu caracter militar fiind în două zone în care sunt baze militare NATO. Se merge pe ideea de a prelua un spital ca model deja construit. Știm exact cât durează construcţia, cât costă efectiv, banii vor prevăzuiţi în bugetul Ministerului Apărării, pentru că vor face parte din cei 2% pentru apărare. Va fi făcut un act normativ exact ca în sistemul echipamentelor militare. Atâta timp cât pot să ai acord Guvern-Guvern pentru a achiziţiona echipamente militare eu zic că poţi să faci acelaşi cadru şi pentru a crea infrastructură spitalicească pentru a salva oamenii”, a spus miercuri seară Eugen Teodorovici.
Guvernul se pregătea să solicite finanțare europeană pentru spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova.
În luna februarie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, dacă studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale Cluj şi Craiova nu vor fi finalizate rapid, va fi depusă în prima fază la Comisia Europeană doar cererea de finanţare pentru spitalul de la Iaşi, fiind „cel mai înaintat” în privinţa documentaţiei – erau terminate la acea vreme studiul de fezabilitate şi impactul de mediu.
Ministru Sănătăţii a spus că, potrivit studiului de fezabilitate întocmit de experţii străini, spitalul regional de la Iaşi va costa 400 de milioane de euro.
Un răspuns
Iti vine sa borasti cind vezi ce orientare au nemernicii astia!