Guvernul vrea să limiteze, din anul 2014, dreptul persoanelor fizice de a deține terenuri agricole în extravilan la maximum 100 de hectare și să amendeze cu zeci de mii de euro cetățenii care amplasează pe suprafețele agricole panouri pentru energie solară, potrivit unui proiect de lege inițiat de Ministerul Agriculturii.
Ministerul încearcă astfel să pregătească legislația românească pentru momentul 1 ianuarie 2014, dată de la care cetățenii celorlalte state din Uniunea Europeană vor putea cumpăra, ca persoane fizice, terenuri în România.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, proprietatea persoanei fizice, reprezentând terenuri agricole situate în extravilan, nu poate depăși 100 ha”, se arată în proiectul de act normativ.
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu a declarat, miercuri, pentru cursdeguvernare.ro, că limitarea se va aplica doasr în cazul cumpărării de teren, nefiind afectate persoanele fizice care deja dețin mai mult de 100 de hectare în prezent.
”Dacă aveți acum 101 hectare de teren, nu se întâmplă nimic. Articolul se referă doar la tranzacțiile cu teren de începând cu 1 ianuarie 2014”, a explicat el.
De asemenea, la cumpărarea de teren agricol în extravilan, cumpărătorul persoană fizică trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții: să aibă cunoștințe dovedite în domeniul agricol sau să aibă experiență cel puţin 5 ani în agricultură. Restricțiile se aplică și pentru cetățenii români.
Proiectul introduce și limitări pe criterii de vârstă. Vânzarea terenurilor agricole din extravilan către persoane fizice se va face prioritar către anumite categorii de cumpărători.
Acest drept de preemțiune este acordat următoarelor categorii de cumpărători: coproprietarii, vecinii, arendașii, persoanele fizice cu vârsta de până la 40 de ani care desfășoară activități agricole pe raza administrativ-teritorială a localității unde este situat terenul respectiv, precum și Statul Român.
Amenzi de zeci de mii de euro pentru cei care pun panouri solare pe terenurile agricole
După cumpărare, terenurile agricole dobândite trebuie să fie utilizate potrivit destinației categoriei de folosință înscrise în sistemul integrat de cadastru şi publicitate imobiliară. Prin excepție, se poate schimba categoria de folosință a terenului cumpărat numai din categoria de folosință agricol în altă categorie de folosință agricol.
Cine încalcă această prevedere este pasibil de amendă de 100.000 de lei pe hectar. Încălcarea timp de 2 ani consecutiv a acestor prevederi se sancționează cu 500.000 de lei pe hectar. Astfel, sancțiunile vor putea ajunge la sute de mii de euro.
În aceste sancțiuni ar putea intra și persoanele fizice care instalează sau își oferă în concesiune terenurile pentru a fi instalate panouri solare, schimbând destinația inițială a suprafețelor agricole. În cazul acestora, amenzile pot ajunge și la zeci de mii de euro, dacă suprafața afectată de panouri ajunge la 1000 mp.
Daniel Botănoiu a explicat, însă, că panourile solare se vor putea monta de pildă pe pășuni, la 3 metri înălțime, cu păstrarea în paralel a destinației inițiale a terenului.
”Cine va dori să monteze panouri fotovoltaice va trebui să le monteze la 3 metri înălțime sau, ca în Spania, la 3,5 metri, dar fără să îngrădească acele terenuri ca pe niște pușcării, cu garduri electrice, să nu mai poată intra un iepure acolo, pentru că noi, ca Minister al Agriculturii, trebuie să protejăm și biodiversitatea. Nu se vor mai putea monta panouri fotovoltaice lipite de sol”, a precizat Botănoiu.
(Descarca de AICI proiectul de lege al Ministerului Agriculturii)
Limitările constituționale – statul garantează proprietatea agricolă
Legea inițiată de Ministerul Agriculturii ar putea intra în conflict cu Constituția României, care garantează proprietatea privată, însă secretarul de stat Botănoiu susține că nu va exista o astfel de problemă.
”Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, prevede Art. 44, alin. (1) al Constituției.
Daniel Botănoiu a arătat, însă, că proiectul de lege al Ministerului Agriculturii nu va intra în coliziune cu Constituția, întrucât Legea fundamentală prevede garantarea dreptului la proprietate, însă, în condițiile legilor organice, iar noul proiect este al unei astfel de legi.
”Constituția prevede garantarea proprietății, cu respectarea legii organice. Aceasta este o lege organică”, a explicat oficialul Ministerului Agriculturii.
De asemenea, la alin (8), se prevede că ”averea dobandita licit nu poate fi confiscată”.
Și prevederea din proiectul Ministerului Agriculturii care se referă la limita de vârstă de 40 de ani la acordarea dreptului de preemțiune asupra terenurilor poate intra în conflict cu Constituția.
”Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, stpulează Legea fundamentală, la Art. 16, alin. (1).
De ce vrea Guvernul să limiteze drepturile de proprietate asupra terenurilor agricole
Guvernul susține că măsurile de limitare a terenurilor agricole deținute de persoanelor fizice vor preveni achizițiile de etrenuri în scopuri acaparative, de către străini.
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu declara, în 14 iunie, pentru cursdeguvernare.ro, că de la 1 ianuarie 2014 terenurile agricole românești vor putea fi cumpărate masiv pe persoană fizică de către către cetățeni din state care au un anumit deficit de terenuri agricole.
”Un stat care nu are resurse caută să-și asigure necesarul de alimente cu resursele altui stat”, a explicat Botănoiu.
De asemenea, cetățeni străini ar putea cumpăra suprafețe mari de terenuri pe care să le scoată din circuitul agricol sau să le lase pârloagă, într-un anumit orizont de timp în care să se producă mutații de prețuri pe piețele regionale de produse agricole.
Un alt risc ar fi ca unele persoane fizice să cumpere terenuri fără să le exploateze, așteptând creșterea prețurilor pentru a le revinde în profit. Astfel, terenurile agricole respective ar fi scoase din circuitul de producție, cu efecte negative asupra pieței de produse agricole.
Ca urmare a prevederilor constituționale, legea nu poate fi, însă, aplicată doar cetățenilor străini.
”Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala”, stipulează Constituția.
Proiectul de lege restrictiv nu se aplică, însă, și cetățenilor străini sau români care cumpără teren românesc pe firme înregistrate în România.
Daniel Botănoiu a explicat, însă, miercuri, că statul va putea controla mai ușor tranzacțiile cu terenuri făcute de firme, transaprența fluxului de bani fiind mai mare în acest caz.
Totodată, proiectul de lege prevede și înființarea unei Autorități pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare, care să supravegheze tranzacțiile cu terenuri.
Un răspuns
NU SANT DE ACORD CA STRAINII SA CUMPERE PAMANT IN ROMANIA