6 august, 2013

Guvernul pregătește pentru anul 2014 un nou sistem de impozitare, prin care contribuțiile la asigurările sociale să se egalizeze în cazul persoanelor fizice autorizate și a veniturilor din drepturi de autor la nivelul contribuțiilor plătite din salarii, potrivit unui proiect de memorandum de politici economice și financiare pentru noul acord cu FMI, publicat marți de HotNews.

În proiectul de memorandum, datat 28 iulie, Guvernul susține că vrea să majoreze colectarea veniturilor şi să reducă povara impozitării muncii prin lărgirea bazei sistemului de contribuţii sociale.

În acest scop, Guvernul are în vedere 3 măsuri pe care vrea să le aplice din anul 2014, cu consultarea FMI și a Comisiei Europene:

  • Până la mijlocul lunii octombrie, va pregăti un pachet de reformă pentru contribuţiile de sănătate, care să vizeze finanţarea sistemului public de sănătate pe baza unei combinaţii de taxă obligatorie, în concordanţă cu pachetul de bază, şi o contribuţie voluntară ce va fi plătită de cei de doresc să beneficieze de o asigurare medicală suplimentară.
  • Până la mijlocul lunii septembrie 2013 (Guvernul va aproba o ordonanţă prin care să se aplice, spre exemplu, o taxă obligatorie (contribuţie la fondul de sănătate) asupra veniturilor obţinute de persoanele fizice din chirii, care să fie implementată de la 1 ianuarie 2014.
  • Tot la mijlocul lui octombrie 2013, Guvernul va aproba legislaţia de restructurare a sistemului de asigurări sociale ”prin care se lărgeşte baza prin reducerea diferenţelor ce există în baza de pensii pentru diferitele activităţi derulate (activitate de natură salarială, activităţi de tipul PFA, drepturi de autor, etc)”. În prezent, în cazul salariaților cu contract de muncă, care obțin, însă, și venituri din drepturi de autor ori din activități ca PFA, nu se achită și contribuțiile la asigurările sociale și la sănătate pe partea angajatorului în contul acestor venituri suplimentare.

Companiile de stat – cele 3 axe ale acțiunii Guvernului


În proiectul de memorandum, Guvernul invocă 3 axe de acțiune pentru reforma companiilor de stat:

  • Măsuri consolidate de reducere a arieratelor întreprinderilor de stat. Acestea includ conversii ale datoriilor în acțiuni, eliminarea datoriilor CFR Călători către CFR Infrastructură, insolvența sau lichidarea subsidiarelor CFR Călători și CFR Infrastructură. Ministerele de linie, cu companii în subordine, vor raporta trimestrial la Finanțe situația arieratelor și se va conveni cu FMI o țintă trimestrială privind aceste datorii.
  • Continuarea implementării managementului profesionist la companiile de stat și reținerea observațiilor făcute de consiliile de administrație private deja numite. Hidroelectrica va avea management profesionist din noiembrie 2013.
  • Continuarea eliminării prețurilor reglementate la energie. ”Suntem determinaţi să implementăm foile de parcurs pentru prețurile la electricitate și gaze și se va aplica în continuare mecanismul de transmitere pentru achizițiile de electricitate și gaze de către societățile de furnizare. Pentru electricitate, dereglementarea completă a prețurilor la electricitate pentru consumatorii industriali va fi realizată până la data de 1 ianuarie 2014 și pentru consumatorii casnici până la data de 31 decembrie 2017. Pentru gaze naturale, intenționăm să implementăm restul foii de parcurs pentru dereglementarea prețurilor la gaze conform planificării pentru a realiza dereglementarea completă pentru consumatorii industriali până cel târziu la data de 31 decembrie 2015 şi pentru consumatorii casnici până la data de 31 decembrie 2018”, se angajează Guvernul, potrivit proiectului prezentat de HotNews.ro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Contribuțiile pentru PFA și drepturile de autor erau oricum la nivelul salariaților, noutatea este ca acum PFA platesc de 2 ori aceste taxe daca sunt simultan si angajati, si PFA. Si le platesc la cota fixa chiar daca veniturile sunt mai mici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Contribuțiile pentru PFA și drepturile de autor erau oricum la nivelul salariaților, noutatea este ca acum PFA platesc de 2 ori aceste taxe daca sunt simultan si angajati, si PFA. Si le platesc la cota fixa chiar daca veniturile sunt mai mici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: