27 februarie, 2013

Guvernul vrea să disponibilizeze personal din 17 companii de stat și să-l reangajeze parțial, pentru anumite activități, la 9 societăți de stat, într-un proces prevăzut să dureze până în anul 2018, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.

Potrivit proiectului, persoanele concediate vor beneficia de următoarele drepturi: indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare și plăţi compensatorii acordate de către societăţi în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.


După expirarea ajutorului de șomaj, acest venit de completare se acordă lunar, timp de 12, până la 24 de luni, în funcție de vechime (nivelul minim al venitului este la 3 ani vechime, iar nivelul maxim la peste 25 de ani vechime).

Totodată 9 companii de stat din domeniul minier – printre care și societăți din care s-au făcut disponibilizări – vor putea reangaja personal disponibilizat, pentru anumite activități specifice închiderii unităților de producție: conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postinchidere a minelor.

Și lucrătorii care se reangajează, după ce au fost disponibilizați în baza acestei ordonanțe, vor primi, mai departe, venit de completare, redus însă la jumătate, pentru perioada rămasă până la expirarea dreptului acordat la disponibilizare.

Muncitorii care se angajează la alte societăţi decât cele de la care au fost concediați, beneficiază pe perioada lucrată, până la expirarea ajutorului, de venit lunar de completare egal cu jumătate din salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere.


Lucrătorii care se reangajează la aceleași societăţi de la care au fost disponibilizați beneficiază, pe perioada lucrată, până la expirarea ajutorului, de venit lunar de completare la jumătate, dacă la data încadrării societăţile respective nu mai au capital majoritar de stat.

Numărul persoanelor care vor fi concediate va fi stabilit prin hotărâri de guvern ulterioare, în baza planurilor făcute de companiile respective.

”Scietăţile care pot efectua concedieri colective în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort, numai în condiţiile în care au un program de restructurare sau reorganizare aprobat astfel încât concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2018”, mai prevede proiectul de ordonanță de urgență.

Inițiatorul ordonanței, Ministerul Economiei, justificăr proiectul invocând acordul cu FMI, care prevede închiderea unor companii de stat cu pierderi.

”Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă constă în reorganizarea activităţii societatilor comerciale şi de asemenea a unui preţ competitiv al energiei electrice şi termice, care presupune disponibilizarea unui număr de salariaţi care vor beneficia de prevederile sale”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

(Descarcă de Aici proiectul de OUG, Anexa 1, Anexa 2 și Nota de fundamentare.)

Societățile naționale care au/vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018:

  • Societatea Comercială Complexul Energetic Hunedoara – S.A.
  • Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului S.A.
  • Compania Naţională a Uraniului – S.A. Bucureşti
  • Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia – S.A
  • Societatea Naţională a Sării – S.A. Bucureşti
  • Societatea Naţională a Huilei Petroşani S.A.
  • Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin;
  • Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului „MINVEST” S.A. Deva, cu filialele sale;
  • Societatea Comercială „CUPRU MIN” S.A. Abrud;
  • Societatea Comercială „BAITA” S.A. Stei;
  • Societatea Nationala a Carbunelui S.A. Ploiesti, cu filialele sale;
  • Societatea Comerciala Termoelectrica S.A.;
  • Societatea Comerciala Electrocentrale Grup S.A.;
  • Societatea Comerciala Electrocentrale Galati S.A.;
  • Societatea Comerciala Electrocentrale Bucuresti S.A.;
  • Societatea Comerciala Electrica S.A., cu filialele sale;
  • Compania Naţională Transelectrica S.A., cu filialele sale.

9 companii vor putea face reangajări:

  • Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului „MINVEST” S.A. Deva, cu filialele sale
  • Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului
  • Compania Nationala a Metalelor Preţioase şi Neferoase „REMIN” S.A. Baia Mare, cu filialele sale;
  • Compania Nationala a Uraniului S.A. Bucureşti;
  • Societatea Nationala a Carbunelui S.A. Ploiesti, cu filialele sale;
  • Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia S.A.
  • Societatea Nationala a Sarii S.A. Bucureşti;
  • Societatea Comercială „CUPRU MIN” S.A. Abrud;
  • Societatea Comercială „BAITA” S.A. Stei.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: