vineri

26 aprilie, 2024

18 aprilie, 2012

Guvernul a adresat tuturor forţelor politice, inclusiv Opoziţiei, un apel pentru dialog asupra proiectului de lege privind despăgubirile acordate proprietarilor de drept ai caselor naţionalizate de comunişti, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

„Guvernul face un apel la toate forţele politice pentru a veni la masa dialogului şi este dispus să iniţieze acest dialog politic nu doar cu cele din Coaliţie, ci şi cu cele din Opoziţie, pentru că este un proiect de importanţă naţională şi situaţia este de gravitate naţională. Apelul este unul serios şi onest pentru a găsi împreună cea mai bună formulă ţinând cont de constrângeri”, a spus reprezentantul Guvernului, citat de Agerpres.

Potrivit lui Suciu, acesta este un apel „pe ultima sută de metri” pentru rezolvarea unei situaţii care în alte state europene, ca Bulgaria, Ungaria, Cehia, a fost soluţionată încă din anii ’90, situaţia din aceste state fiind analizată în şedinţa de guvern de miercuri.


El a acuzat „lipsa de responsabilitate politică” a multor guverne pe care le-a avut România şi a subliniat că situaţia prezentă privind casele naţionalizate nu a fost cauzată de actualul Executiv.

„Toate constrângerile de stabilitate financiară, constrângerile de timp, de responsabilitate vin pentru că 20 de ani această problemă a fost ignorată, există o responsabilitate comună pe care ar trebui să şi-o asume toate guvernele României de până acum pentru nerezolvarea unei situaţii care, de fapt, conferă statului de drept adevărata dimensiune în România”, a afirmat Suciu.

În şedinţa de miercuri, Guvernul a amânat adoptarea proiectului de lege privind plafonarea la 15% a despăgubirilor în cazul proprietăţilor naţionalizate.

Proiectul ar urma să fie astfel adoptat de Guvern săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă.


Suciu a motivat amânarea prin faptul că forma proiectului care va ajunge la Parlament este în responsabilitatea Executivului, chiar dacă deputaţii şi senatorii îl pot modifica.

  • „Dialogul politic este esenţial pentru a găsi o soluţie la o problemă pe care nu acest guvern a generat-o, dar pe care acest guvern încearcă să o rezolve. Că vrea, că nu vrea, este obligat să-şi asume responsabilitatea politică şi socială pentru rezolvarea unei chestiuni de importanţă naţională”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
  • „Există un risc de deficit de aproape 16 miliarde de euro, adică 70 de miliarde de lei, care presupune plata daunelor în următorii ani sau în următorii doi ani pentru dosarele pe rol aflate la CEDO, care, efectiv, ar destabiliza financiar ţara. În acelaşi timp, există în acest moment aproape un blocaj la nivelul CEDO, prin procesele nenumărate pe care proprietarii îndreptăţiţi să îşi ceară drepturile le-au adresat împotriva statului român iar acest risc de blocaj al CEDO ne-ar putea crea o problema suplimentară în asumarea statutului de ţară care îşi respectă drepturile şi obligaţiile şi vrea să îşi asume un statut european pe deplin”, a susţinut Suciu.
  • „Discuţia în Guvern a fost tranşantă, premierul a întrebat direct dacă există miniştri care nu-şi asumă acest proiect, nu au fost răspunsuri negative, evident, multe nuanţe şi multe comentarii, dar în esenţă aceasta este poziţia Guvernului în acest moment şi cu toată responsabilitatea se merge înainte pe acest proiect de lege”, a precizat Suciu.

Se mai discută despre retrocedarea în natură pentru cererile deja depuse

Mai rămâne de analizat la nivelul Guvernului sau al Parlamentului posibilitatea ca propritarii care au depus deja la ANRP cereri de retrocedare în natură, însă actul normativ dezbătut în prezent de Executiv prevede doar plafonarea despăgubirilor.

”Rămâne în discuţie ce se întâmplă cu solicitările înregistrate deja la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pentru despăgubiri în natură, dar chestiunea aceea nu face direct obiectul acestui proiect legislativ. Proiectul acesta presupune evident o plafonare a despăgubirilor, pentru că restituirea în natură nu este posibilă în toate cazurile”, a explicat Suciu.

Săptămâna trecută, Guvernul a analizat în primă lectură un proiect de lege prin care se propunea plafonarea la 15% a despăgubirilor pentru proprietarii de drept ai caselor naţionalizate.

Însă UDMR a presat în coaliţia de guvernare, marţi, pentru reglementarea posibilităţii ca cererile deja aflate în lucru pentru restituirea în natură să poată fi soluţionate astfel şi să se mai dea şi un termen de 15 zile pentru depunerea de noi cereri de retrocedare a bunurilor în natură.

”Am propus să dăm un termen foarte scurt – 15 zile – ca persoanele care nu au depus până acum cereri să mai poată depune şi atunci să fie o echitate pentru toată lumea. (…) Ministrul Justiţiei a primit sarcina să analizeze această soluţie juridică”, a declarat vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, citat de Agerpres..

Uniunea se opune unei formule legislative în care persoanele care au depus cereri de restituire, tergiversate însă în procedurile instituţionale, nu mai primesc decât 15% din valoarea bunurilor revendicate întemeiat.

„Noi nu suntem de acord ca de pe o zi pe alta să li se spună celor care au depus documentaţie, dar comisia nu a catadicsit să dea verdict, să li se spună că primesc până la 15% din valoare”, a subliniat Laszlo Borbely.

Nici Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară nu este de acord cu eliminarea posibilităţii de restituire în natură a imobilelor naţionalizate.

„Noi am spus că nu suntem de acord, pentru că nu vedem să fie o lege echitabilă cu toată lumea. În Parlament, legea aflată în dezbatere nu o sprijinim în forma actuală”, a declarat, pentru AGERPRES, după şedinţa de coaliţie, Adrian Merka, deputat al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: