30 iunie, 2020

Guvernul va plăti persoanelor fizice dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% și 4,75%, pentru titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur, la scadențe de 1, 2, 3 și respectiv 5 ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor (MFP).

MFP este gata să plătească dobânzi de câteva ori mai mari decât cele pentru depozitele bancare în lei ale gospodăriilor populaţiei, care se ridicau la peste 136 de miliarde de lei, la sfârşitul luni mai, în uşoară creştere chiar faţă de aprilie 2020 (+0,8%) şi cu 13% mai mari faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Depozitele bancare în valută echivalau, tot atunci , cu peste 99,4 miliarde de lei, cu 0,5% mai mult dwecât în aprilie 2020.


MFP consideră că „prin randamentele oferite, aceste emisiuni reprezintã o variantã de economisire avantajoasã pentru români” și într-adevăr, curba randamentelor la titlurile de stat cu aceleași scadențe pentru marii investitori se plasează mai jos.

Ca urmare a costurilor crizei coronavirus dar și  a celor electorale, precum creșterea pensiilor, MFP s-a văzut nevoit să ridice cu 33 de miliarde de lei  estimarea nevoilor de împrumuturi.

(Citiți și: „Creștere cu 40% a necesarului de finanțare a României pe 2020: de la 87 la 120 de miliarde”)

Titlurile de stat din Programul Tezaur pot fi cumpãrate:

  • de la unitãțile Trezoreriei Statului, între 1-31 iulie ;
  • de la Poșta Românã pentru mediul rural, între 1-29 iulie
  • și pentru mediul urban, între  1-30 iulie.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. A fost eliminatã plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat lansate începând cu data de 1 iulie 2020 sunt în forma dematerializatã și au valoare nominalã de 1 leu.

Veniturile provenite din dobânzi sunt neimpozabile. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferã moștenitorilor, care prezintã documentele legale care le atestã calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2020, iar maturitãțile pentru fiecare emisiune vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: