17 aprilie, 2013

Guvernul USL și-a asumat răspunderea miercuri pe legea restituirii proprietăților naționalizate de comuniști, dar PDL nu a reușit să strângă de partea sa UDMR și PPDD pentru a depune o moțiune de cenzură.

Astfel, proiecxtul de lege va fi considerat adoptat, după expirarea termenului legal de 3 zile de depunere a moțiunii de cenzură.

Noua lege își propune să rezolve problema despăgubirii proprietarilor imobilelor naționalizate de comuniști, care se ridică la 9 miliatrde de euro, potrivit datelor oficiale ale Guvernului.


Actul normativ, cerut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instituie un mecanism de despăgubire în bani sau prin imobile în compensare, acolo unde nu este posibilă restituirea în natură, pentru ca sarcina de 9 miliarde de euro asupra statului român să se reducă semnificativ.

Proprietarii de drept ai imobilelor naționalizate sau moștenitorii lor vor primi puncte de la stat, la valoarea imobilelor naționalizate. Cu aceste puncte, deținătorii vor putea cumpăra la licitație alte imobile strânse de stat într-un Fond național. De asemenea, deținătorii de puncte pot opta și pentru preschimbarea lor directă în bani de la Ministerul Finanțelor, însă acest proces va porni abia din anul 2017. Despăgubirile în bani ar urma să se acorde în proproție de 14% pe an.

În plus, persoanele care cumpără drepturi litigioase de la proprietarii de drept vor primi despăgubiri doar în cuantumul a 15% din valoarea reală a imobilelor revendicate.

Opoziția, incapabilă să depună moțiune de cenzură

Principalul partid din Opoziție, PDL, a anunțat anterior că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, așa cum prevede procedura în cazul angajării răspunderii Executivului pentru o lege.


În cele din urmă, miercuri, democrat-liberalii s-au văzut în imposibilitatea depunerii acțiunii parlamentare împotriva Executivului, pentru care erau necesare semnăturile a 147 de senatori și deputați -0 un sfert din Legislativ- pentru că parlamentarii UDMR și PPDD au refuzat să semneze moțiunea.

„Vom avea o poziţie specială. Vom refuza semnarea unei eventuale moţiuni de cenzură iniţiată fie de UDMR, fie de PDL, cum e mai probabil. Am decis să nu semnăm, pentru că nu ne putem opune unui document care vine să rezolve o mare parte din probleme, dar nici să lăudăm un Cabinet susţinut în Parlament de cei care au dat legile retorcedării în aceşti 23 de ani, care au dus România într-o pagubă uriaşă”, a afirmat liderul senatorilor PPDD, Tudor Barbu.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că Uniunea a decis să nu semneze o moţiune de cenzură, dacă aceasta va fi făcută ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate.

Eșecul PDL în a depune moțiunea anunțată a atras ironiile premierului Victor Ponta: ”Dacă aş fi fost preşedintele PDL şi anunţam moţiune şi nu mai eram în stare să o fac, cred că câteva zile m-aş fi ascuns prin casă”.

În schimb, PDL a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională legea adoptată prin anagajarea răspunderii Guvernului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: