joi

25 aprilie, 2024

10 februarie, 2016

copii saracieGuvernul a discutat miercuri strategia de combatere a sărăciei, cu 47 de măsuri de incluziune socială structurate într-o schemă integrată organizată pe etape din viaţă.

“Avem în România foarte mulţi oameni supuşi riscului de sărăcie, dintre care 1,7 milioane sunt copii, cu riscurile mai mari mai ales în mediul rural.

Şi pornind de la această constatare, de la faptul că noi avem o strategie naţională antisărăcie, pe care nu vrem s-o ţinem doar la nivel de strategie şi de documente, am cerut (…) un plan care să canalizeze şi fonduri din bugetul naţional, şi fonduri europene, combinându-le pe măsuri care există deja, dar unele dintre ele sunt insuficent folosite, alte măsuri noi pe care le avem în vedere şi proiecte pilot dezvoltate de anumite structuri neguvernamentale care şi-au dovedit eficienţa şi pe care vrem să le generalizăm”, a declarat premierul Dacian Cioloș la începutul ședinței de miercuri.


Ținta stabilită prin Strategia 2020 este ca numărul săracilor din România să scadă cu 600.000 de persoane.

Pentru copiii de vârstă preşcolară:

  • completarea programului naţional „Fiecare copil în grădiniţă” cu câteva măsuri care să ajute la achiziţia de rechizite, îmbrăcăminte, vitamine.
  • Statul se va asigura că, dincolo de screeningul medical și vaccinuri, toții copiii vor primi identitate, adică vor avea acte. Măsurile de la acest capitol vor stabili mecanismele pentru rezolvarea cazurilor de copii ale căror familii nu au domiciliu fix.

Pentru copiii de vâstă şcolară:

  • Măsuri pentru reducerea abandonului școlar: extinderea, tot cu bani europeni, a programelor „A doua șansă” (extinderea programelor regionale „Teach for Romania”, „Învăţător pentru România” și „Caravana medicală la sate”).
  • pentru tinerii care au abnadonat şcoala şi care nu au şanse la un loc de muncă, o abordare proactivă din partea Agenţiei de Ocupare, dezvoltarea unor programe de asistență care să îi caute pe aceşti tineri şi să îi ajute să se integreze din punct de vedere profesional sau, prin extinderea programului „A doua şansă la şcoală”, să poatăcontinua şcoala.

Pentru persoane în vârstă:


Promovarea îmbătrânirii active – Un program numit „Bunicii comunităţii”, pentru ca persoanele diponibile să îngrijească copii să poată să o facă într-un cadru organizat.

Pentru familii:

  • un pachet de legi al locuirii, care să ajute la clarificarea situaţiei locuinţelor sociale
  • program de microgranturi pentru familii sărace care au nevoie de câteva investiţii pentru a-şi asigura o locuinţă decentă.

(Citiți și: ”Riscul de sărăcie în România pe categorii de populație. Învățăminte din poziționarea la nivel european”)

Pentru finanțarea acestor programe, a explicat premierul, ministrul Muncii și cel al Fondurilor Europene au lucrat la o adaptare a ghidurilor pentru diferitele programe operţionale, în aşa fel încât să existe compatibilitate şi coerenţă între diferite măsuri şi programe sectoriale, ca să vizeze direct aceste obiective.

Premierul a declarat că se va trece de la abordarea sectorială pe program, la o abordare integrată pe pachete de obiective.

Pachetul de acum, cu 47 de măsuri, este unul dintre cele care vor fi elaborate “pentru a da coerenţă utilizării bugetului naţional cu fondurile europene”, a mai spus premierul.

Cele 47 de măsuri vor fi prezentate în detaliu zilele următoare și apoi discutate cu organizaţiile neguvernamentale din domeniul social, cu mediul academic, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai primăriilor, cu cei care ar putea fi potenţialii utilizatori ai acestor instrumente.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: