CFR Marfă urmează să fie privatizată cu investitor strategic, potrivit strategiei de privatizare a companiei feroviare, aprobate miercuri de Guvern.
Strategia propune vânzarea unui pachet majoritar de acțiuni unui investitor strategic sau unui consorțiu format din investitori strategici și financiari.
Selecția investitorului se va realiza prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, și anume negociere pe bază de oferte preliminare și neangajante urmată de licitație cu ofertă în plic, conform legislației în vigoare, precizează Executivul.
Singurul criteriu de adjudecare a licitației va fi prețul oferit.
”Toate condițiile care vor fi incluse în contractul de vânzare-cumpărare vor putea fi cunoscute de potențialii investitori înainte de data ținerii licitației, într-un mod transparent, întrucât proiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni va face parte din dosarul de prezentare – document de referință al tranzacției, a cărui achiziționare va fi obligatorie și va preceda licitația”, precizează Palatul Victoria.
Pentru pregătirea procesului de privatizare se vor parcurge următorii pași:
- Notificarea creditorilor CFR Marfă cu privire la posibilitatea modificării structurii acționariatului, ca urmare a privatizării, și obținerea acordului acestora
- Obținerea avizelor de mediu pentru privatizare
- Obținerea certificatelor de obligații bugetare
- Întocmirea unui dosar de prezentare (inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni)
- Asigurarea accesului potențialilor investitori la date și informații despre CFR Marfă (inclusiv prin organizare unui Camere de Date)
- Publicarea ofertei de vânzare a acțiunilor.