Guvernul a aprobat miercuri, prin Ordonanță de urgență, acordul de împrumut între Comisia Europeană și România, prin care țara noastră va beneficia de 14,94 miliarde euro din cei aproximativ 29 miliarde de euro disponibili prin mecanismul de redresare și Reziliență. E vorba de partea de creditare a PNRR ce mai conține 14,2 miliarde euro granturi.
După intrarea în vigoare a acordului de împrumut, CE va va disponibiliza si prefinantarea de 13% din partea de imprumuturi, aproximativ 1,94 milioane de euro.
Primii bani din PNRR, avansul de 13% din componenta de granturi, au intrat în conturile BNR la data de 2 decembrie.
PNRR conține în total 107 proiecte (investiții) și 64 de reforme, iar în calendarul de implementare sunt de bifat 507 obiective de parcurs și ținte, primele 20 având termen limită 31 decembrie 2021.
(Citiți și: ”65 de ținte pentru 6 luni: lista reformelor din PNRR de executat până la primul audit al UE”)
Fondurile alocate de Comisia Europeană statelor membre pentru finanțarea planurilor naționale sunt eliberate în tranșe anuale, potrivit unui calendar bine stabilit.
După epuizarea fondurilor de prefinanțare, statul solicită Comisiei eliberarea unei noi tranșe, obligatoriu cu ”justificarea corespunzătoare a îndeplinirii satisfăcătoare a etapelor și obiectivelor relevante” asumate prin PNRR.
În condițiile în care un stat ratează îndeplinirea țintelor sau atingerea jaloanelor, Comisia va suspenda, total sau parțial, finanțarea planului.