luni

22 aprilie, 2024

11 februarie, 2014

Praktiker deţine 27 de magazine în România şi a avut, în 2012, vânzări de 142 milioane de euro.

Anul trecut, Praktiker AG, compania-mamă a grupului german, a intrat în insolvenţă.

“O casă de insolvenţă din România a fost desemnată pentru a vinde afacerile Praktiker de pe piaţa românească, companie care are în proiectul nostru un magazin de dimensiuni mari. În prezent sunt în desfăşurare negocierile pentru restructurarea contractului de închiriere şi pentru recuperarea datoriilor legate de chirii şi de costuri de întreţinere”, se arată într-un raport al European Convergence Development Company, unul dintre acţionarii parcului de retail Era Shopping Centre din Iaşi, citat de MEDIAFAX.

Cifre relevante


Grupul german s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăţi, astfel că la finele anului 2011 a anunţat că va închide magazine în Germania, că renunţă la piaţa din Albania şi că are în vedere evaluarea operaţiunilor internaţionale. În 2012, firma austriacă de inverstiţii Maseltov, cel mai mare acţionar al grupului german Praktiker, a comunicat că vrea ca retailerul de bricolaj să se retragă din Europa de Est. Ulterior, reprezentanţii Praktiker au susţinut că retailerul nu are în plan să renunţe la filiale importante, precum cea din România.

Afacerile companiei de bricolaj, care a fost liderul pieţei până în 2009 (258 milioane de euro cifră de afaceri), s-au redus în 2012 la jumătate faţă de maximul atins în 2008 (306 milioane de euro), în timp ce pierderile cumulate în ultimii patru ani s-au ridicat la 48 de milioane de euro.

Praktiker are la nivel local o reţea de magazine cu 27 de magazine, cu o suprafaţă de vânzare de 184.300 de metri pătraţi, potrivit raportului financiar pentru anul 2012. Cele mai multe magazine au fost deschise între 2005 şi 2008, perioada de boom imobiliar. Spaţiile în care funcţionează magazinele Praktiker sunt închiriate.

Ziarul Financiar a scris că Praktiker are semnate chirii cuprinse între 7 şi 9 euro/metrul pătrat lunar, astfel că în fiecare an compania plăteşte chirii cuprinse între 15 şi 20 de milioane de euro pentru spaţiile ocupate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: