marți

23 aprilie, 2024

9 martie, 2020

Polițiști francezi și olandezi, precum și de la Europol, au participat luni dimineața la o amplă acțiune a Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), derulată într-un dosar cu furturi din autocamioane aflate în mers.

Un număr de 73 de percheziții domiciliare, dintre care 18 în baza unui ordin european de anchetă, au fost efectuate în București și cinci județe: Ilfov, Argeș, Prahova, Teleorman și Ialomița.

Furturile de bunuri din tiruri aflate în mișcare s-au desfășurat atât pe teritoriul României, dar mai ales în statele europene dezvoltate, astfel încât s-a constituit o echipă comună a autorităților judiciare din cinci state: România (prin DIICOT), Finlanda, Franța, Olanda și Suedia.


Sunt vizate cinci grupări specializate în comiterea de furturi din autocamioane aflate în mers, informează DIICOT.

S-a dispus efectuarea urmăririi penale față de 47 suspecți, iar în baza unui ordin european de anchetă emis de Tribunalul Judiciar din Paris s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de alți 24 de suspecți, dintre care 10 deja au fost arestați de către autoritățile franceze.

Modul de operare, descris într-un comunicat DIICOT:

În perioada 2016 – 2018, pe teritoriul României s-au constituit 5 grupuri infracționale organizate, formate fiecare din mai multe persoane, care au acționat în scopul comiterii de infracțiuni de furt calificat, cu un mod specific de operare (sustrageri de bunuri de o valoare semnificativă din camioane aflate în mișcare pe drumurile publice) atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul mai multor state europene (Belgia, Finlanda, Suedia, Olanda, Spania), grupurile infracționale organizate fiind sprijinite și de alte persoane, atât pe palierul de comitere de sustrageri de bunuri, cât și pe palierul de valorificare a bunurilor sustrase.


În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că pentru deplasarea la comiterea infracțiunilor, membrii grupurilor organizate foloseau autoturisme de proveniență străină, cu preponderență de tip-ul „van” (autovehicule cu 7-8 locuri) sau autoutilitare (tip dubă), toate cu motoare puternice si dotate cu trapă (dotare absolut necesara cel putin pentru autovehiculul, care merge de regulă cu farurile stinse și din care, în timpul deplasării, membrii grupului organizat se urcau în camioanele aflate în mers, din care sustrăgeau bunuri), dotări care facilitau sustragerea bunurilor și înlesneau deplasarea rapidă după comiterea faptelor.

Membrii grupului infracţional participanţi la comiterea de furturi se asigurau cu dispozitive artizanale (chingi sau corzi), săreau din autovehiculele cu care se deplasau și se prindeau de ușile camioanelor aflate în mers, deschideau ușile din spate prin tăierea lacătelor sau forțarea sistemelor de închidere de unde sustrăgeau bunuri pe care le aruncau în autovehiculul din spate, pe trapa lăsată deschisă.

În același timp, prin acțiuni conjugate și unice, alți membrii ai grupului, aflați în alte autovehicule, se deplasau în paralel, cu aceeași viteză și la o distanță considerabilă în spatele autotrenurilor, în scopul de a nu permite celorlalte autovehicule să se apropie de cei care pătrundeau în interiorul remorcilor de unde se sustrăgeau bunurile. Totodată, atunci când se impunea, unul dintre aceste autoturisme avea rolul de a colecta bunurile furate și aruncate din tir, bunuri care erau ulterior transportate la un loc de depozitare temporar.

Pentru comunicare, membrii grupului care participau la săvârșirea infracțiunilor foloseau stații de emisie/recepție.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: