Șefa FMI, Christine Lagarde, avea dreptate atunci când le cerea grecilor să-și plăteacă taxele, pentru a ajuta autoritățile de la Atena să rezolve dificultățile economice actuale, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, directorul Fiscului din Grecia, Nikos Lekkas.
Potrivit AFP, Lekkas ar fi declarat pentru cotidianul german ”Die Welt”: ”Sunt perfect de acord cu d-na Lagarde”. ”Evaziunea fiscală a ajuns în Grecia la 12-15% din PIB, ceea ce înseamnă 40-45 de miliarde de euro, în fiecare an. Dacă am putea strânge cel puțin jumătate din această sumă, problemele Greciei ar fi rezolvate”, a spus oficialul elen.
Dar pentru asta este nevoie de voință politică, a precizat el. ”Politicienii noștri au început să înțeleagă acest lucru”, spune Lekkas.
Potrivit ”Le Figaro”, oficialul de la Atena a mai spus: ”Avem legile necesare din 1996, doar că aceste legi nu sunt niciodată aplicate”, a precizat Lekkas, care a avertizat că dacă sistemul corupt care există în întreaga societate nu s eva schimba, și în special elitele rămân, în continuare nepdepsite, înt impce restul populației suferă, va avea loc o explozie socială”.
”Avem legile necesare din 1996, doar că aceste legi nu sunt niciodată aplicate”, a precizat Lekkas, care a avertizat că dacă sistemul corupt care există în întreaga societate nu s eva schimba, și în special elitele rămân, în continuare nepdepsite, înt impce restul populației suferă, va avea loc o explozie socială”
Într-un interviu publicat de cotidianul britanic ”The Guardian”, luna trecută, Lagarde spunea că nu are compasiune față de poporul grec, fiind mai îngrijorată de soarta copiilor care mor de foame în Africa sahariană. ”Mă gândesc la toți cei care încearcă să nu plătească taxele de câte ori se poate. Toți cei din Grecia care încearcă să eludeze sistemul de impozitare”, spunea șefa FMI. ”Grecii ar trebui să se ajute singuri și să-și plătească taxele”, a declarat Lagarde, declarație ce a atras furia grecilor și în urma căreia oficialul FMI a primit 10.000 de mesaje, multe obsecene, pe pagina sa de Facebook.
Un răspuns
Da, cine a vizitat Grecia in ultimii ani a putut constata ca Grecii sunt intr-adevar putin harnici. Chiar si cei care lucreaza in turism, ramura de baza a Greciei, isi iau o pauza de masa intre 12 si 17! Am observat, de asemenea, placerea grecilor de a se relaxa zilnic la o cafenea sau restaurant cu o bere si o tigare.