joi

28 martie, 2024

23 august, 2016

Premierii Renzi (stânga) și Tsipras încearcă să armonizeze pozițiile statelor din Europa de Sud

Capitala Greciei, Atena, va găzdui pe data de 9 septembrie un summit al țărilor din Europa de Sud, care îi va reuni pe liderii Ciprului, Franței, Maltei, Italiei, Portugaliei și Spaniei,  anunță AFP, care citează o sursă guvernamentală elenă.

Sursa citată de AFP a confirmat răspunsul pozitiv privind participarea la reuniunea inițiată de premierul Greciei primit de Atena din partea liderilor invitați. Singurul semn de întrebare este cu privire la participarea prim-ministrului spaniol, Mariano Rajoy.

Premierul Rajoy este ocupat cu negocierile care se desfășoară în Spania pentru formarea unui nou guvern. „Dar abordarea spaniolă este pozitivă” în ceea ce privește participarea, a afirmat sursa respectivă.


Miza este de a vedea „cum pot țările mediteraneene să influențeze agenda europeană”, atât în domeniul economic, „pentru a da mai multă importanță creșterii”, cât și în ceea ce privește răspunsul la criza migrației, pentru care ele se află în prima linie, a precizat sursa elenă.

„Vom lucra de asemenea la o Europă socială”, a indicat aceasta.

Și Grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia și Republica Cehă) s-a reunit la sfârșitul lunii iulie după Brexit, pentru a pregăti propuneri comune vizând reforme ale UE. Propunerile Grupului Vișegrad ar urma să fie anunțate la Bratislava, acolo unde pe data de 16 septembrie este organizat summit informal al celor 27 state UE.

Mijloacele de relansare a blocului comunitar după șocul provocat de rezultatul referendumului din 23 iunie în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE sunt o preocupare și a cancelarului german Angela Merkel, care încearcă formarea unui tandem cu Franța, în încercarea de a impune propria viziune asupra viitorului Europei.


Grecia este în căutarea unui sprijin mai puternic din partea UE pentru a face față crizei economice și pentru a se asigura că tensiunile dintre UE și Turcia nu vor genera reluarea fluxului migratoriu oprit după semnarea acordului UE-Turcia.

Alexis Tsipras a lansat cu regularitate apeluri pentru o politică economică orientată spre creștere și mai puțin spre austeritate în administrarea cheltuielilor publice. Atena a denunțat în mai multe rânduri lipsa de interes din partea majorității statelor europene pentru gestionarea crizei refugiaților.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: