21 septembrie, 2015

tsiprasPreşedintele Syriza, Alexis Tsipras, a ieşit triumfător din alegerile anticipate organizate duminică, reuşind victoria de o manieră pe care niciun analist politic nu a anticipat-o.

Foarte probabil, Syriza a fost favorizat de rata mare de neprezentare la urne- aproape 49%.

Asigurările lui Alexis Tsipras

Toate previziunile făcute înainte de închiderea urnelor indicau o cursă electorală foarte strânsă, din cauză că toţi analiştii erau convinşi că Tsipras va plăti tribut cedării în faţa creditorilor internaţionali ai Greciei, dar Syriza înregistrează o victorie la fel de surprinzătoare ca cea care a propulsat partidul la guvernare, în ianuarie 2015.


Cu 99,5% dintre voturi numărate, Syriza a obţinut 35,5% dintre voturi, în vreme ce principalul concurent, Noua Democraţie, a adunat 28,1% dintre voturi.

Procentul înregistrat la urne asigură Syriza un număr de 145 dintre cele 300 de locuri din Parlamentul de la Atena (inclusiv bonusul de 50 de locuri pe care îl primeşte câştigătorul în alegeri, potrivit legislaţiei electorale). Cele 145 de locuri sunt cu 4 mai puţine decât cele obţinute la precedentele alegeri.

În discursul rostit după comunicarea exit-poll-urilor, Alexis Tsipras a anunţat: “Această victorie aparţine poporului şi celor care au visat înt-o zi de mâine mai bună, la care vom ajunge prin muncă grea. Mandatul pe care poporul grec mi l-a încredinţat e clar: trebuie să eliminăm corupţia din sistem, trebuie să ne dovedim eficienţa, trebuie să facem din Grecia un loc sigur pentru cei mai slabi, mai vulnerabili. Astăzi, în Europa, Grecia şi poporul grec sunt sinonime cu demnitatea şi cu rezistenţa. Vom continua împreună lupta. Nu ne vom reveni din criză printr-o minune, ci prin muncă foarte grea.”

Aritmetica parlamentară

Conducerea Syriza a asigurat încă de duminică noaptea că, deşi nu a obţinut majoritatea în Parlament, partidul va demara discuţiile pentru formarea imediată a unui nou guvern stabil, capabil să respecte toate înţelegerile asumate în faţa creditorilor europeni.


grafFoarte probabil, partener de coaliţie al Syriza va fi Grecia Independentă, formaţiune de dreapta, anti-austeritate, al cărui lider, Panos Kammenos, a urcat pe scenă alături de Alexis Tsipras ambii sărbătorind victoria. O coaliţie Syriza- Grecia Independentă ar asigura lui Alexis Tsipras cele 151 de locuri în Parlament cu care ar deţine majoritatea.

Partidul Unităţii Populare, format din rebelii care au părăsit Syriza în iulie pentru că doreau continuarea politicilor iniţiale anti-austeritate chiar şi cu preţul ieşirii ţării din Zona Euro, nu au reuşit să treagă pagul parlamentar de 3%.

Formaţiunea neo-fascistă Zorii Aurii a obţinut al treilea loc după alegeri, cu 7,1%.

Presa din Grecia afirmă că noul guvern, în fruntea căruia se întoarce Alexis Tsipras, ar putea depune jurământul luni după-amiază sau marţi, cel mai târziu.

Alexis Tsipras, de la stânga la dreapta, în numai 8 luni

Alexis Tsipras este personajul politic care a reuşit de 2 ori să convingă electoratul grec, în decurs de 8 luni, cu mesaje fundamental opuse.

Tânărul politician de 41 de ani a mers în alegerile din ianuarie cu promisiunea că va pune capăt lungii perioade de austeritate pe care a traversat-o Grecia, sfârşind prin a accepta şi a susţine măsuri şi mai dure în schimbul unui al treilea bailout al ţării sale.

Dacă în ianuarie au fost mărite pensii şi salarii, după iulie Tsipras a acceptat majorări de taxe, privatizări şi reforma sistemului de pensii în schimbul programului de salvare de 86 miliarde euro.

Pentru că semnarea acordului cu creditorii a fost contestată chiar şi în propriul său partid, Alexis Tsipras a demisionat în august din poziţia de prim-ministru, după ce şi-a dat seama că linia dură a Syriza nu îl mai susţine. Plecarea din partid a platformei de stânga şi formarea partidului Unităţii Populare l-au determinat pe Tsipras să rişte şi să provoace alegerile anticipate.

Preşedintele Franţei, François Hollande, cel mai fervent susţinător al guvernului Greciei pe parcursul negocierilor din vară asupra termenilor planului de salvare, a fost primul lider european care l-a felicitat pe Tsipras pentru victoria înregistrată. “Este o importantă realizare pentru Grecia, care are în faţă o perioadă de stabilizare asigurată de o majoritate solidă. Este şi un important succes al Europei, care este datoare să asculte mesajul transmis de greci”, a transmis Hollande.

Un mesaj de felicitare a fost transmis şi pe preşedintele PE, Martin Schulz, care a adăugat însă şi avertismentul că Tsipras nu poate ezita în implementarea angajamentelor asumate de Grecia.

Ce se schimbă pentru Alexis Tsipras în noul mandat

Victoria înregistrată duminică în alegeri îi asigură lui Alexis Tsipras controlul absolut asupra propriului partid- cei care i-au contestat deciziile politice au părăsit prtidul şi au eşuat în tentativa de a intra în Parlament cu forţe proprii, iar cei care ar avea în viitor îndoieli legate de linia politică s-ar gândi de 2 ori înainte să acţioneze, având evident în minte exemplul foştilor contestatari.

Alexis Tsipras are şi în plan extern un ascendent, noua victorie permiţându-i acum să preseze pentru restructurarea datoriilor Greciei, aşa cum consideră şi FMI, în opoziţie cu Germania şi BCE, în principal.

Chestiunea restructurării datoriilor pare critică pentru Grecia în lipsa acesteia, încadrarea în ţintele macroeconomice, de care depinde linia de finanţare, reprezintă un demers complicat. Iar dacă reviziile noului acord de salvare nu sunt favorabile, Grecia va ajunge în punctul în care a fost acum 3 luni: în prag de faliment şi cu perspectiva ieşirii din Zona Euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: