Gospodăriile de pensionari, majoritare în România: Statistica tristă care pune politicile pe termen scurt în contradicție cu cele pe termen lung

Cele mai multe dintre cele aproape 7,5 milioane de gospodării din România sunt de pensionari, după statutul ocupațional al capului gospodăriei, potrivit datelor publicate de INS în lucrarea „Condițiile de viață ale populației din România, în anul 2018”.

Cu un procentaj de 43,6% din total, acestea au devansat gospodăriile de salariați (39,6%).

În această situație, dată fiind și înclinația de a merge la vot (din varii motive, de la gradul de implicare civică și până la timpul disponibil rămas după activitățile cotidiene), pentru a se putea lua măsuri de politică economică optime la nivel național ar fi necesară disponibilitatea de a înțelege nevoile pe care le au alte tipuri de gospodării, dincolo de clișeele sociale.

Dacă se merge strict pe o combinație între principiul democratic al majorității și interesul personal, atunci decizia nu are cum să fie optimă, dată fiind și structura pe grupe de vârstă a gospodăriilor, așa cum reiese din datele INS. În care aproape 63% dintre acestea figurează la categoriile de peste 50 de ani și doar 37% se află în zona de maximă productivitate profesională și familială.

Faptul că 68% dintre gospodării nu includ copii dependenți, în timp ce doar 32%, adică mai puțin de o treime din total au în îngrijire copii, complică situația. Cel puțin pentru votul necesar adoptării unor măsuri cu bătaie foarte lungă în timp, când efectele nu vor mai afecta pe cei care au contribuit la adoptarea deciziilor cu impact economico-social.

De altfel, mai mult de o treime dintre gospodării (34,5%) intră la categoria de vârstă mai mare decât vârsta legală de ieșire din activitate. Dacă ținem cont că vârsta reală medie de pensionare este, de fapt, mai mică de 60 de ani, rezultă că, foarte probabil, cele mai multe gospodării sunt conduse de persoane care nu depind neapărat de salariu și nici nu au, în marea lor majoritate, copii în întreținere.

Așadar, interesele pe termen scurt concretizate în „să se dea majorări de la buget acum, cât mai multe și mai mari, până mai apucăm și noi” se bat în cap cu dezvoltarea stabilă pe termen lung, care să asigure generațiilor în activitate și generațiilor de viitori contribuabili un trai mai bun sub toate aspectele, de la serviciile sociale și până la infrastructura de transport sau siguranța publică, nu doar în bani.

Desigur, categoria de vârstă nu este singurul criteriu de analiză în materie de decizie economică.

Semnificativ pentru situația materială a gospodăriilor, cifrele pentru capacitatea de a efectua la timp cheltuielile uzuale și ponderea gospodăriilor care includ persoane ocupate sunt destul de apropiate. 70% dintre acestea au declarat că se pot achita la timp și întocmai de obligațiile financiare, în timp ce procentajul de ocupare a fost de 65,5%.

Oare dacă am avea o pondere mai mare a persoanelor ocupate, dincolo de reticența unora de a plăti facturile la timp chiar dacă au bani, nu ar scădea și ponderea celor care nu-și pot rezolva la timp obligațiile în contul serviciilor consumate ? Chiar dacă statul le asigură un venit minim garantat tot mai consistent, ceea ce reduce câștigul potențial rezultat din defășurarea unei activități fiscalizate.

Per total, în loc să ne concentrăm etern pe multitudinea de nevoi inevitabil satisfăcute parțial pentru unii, poate ar fi mai util la nivelul întregii societăți să conștientizăm că orice beneficiu se acordă din redistribuirea rezultatelor economice. Mai simplu, o parte din câștigurile obținute în mod curent se iau de la unii și se dau, potrivit legilor adoptate, altora.

Poanta este că nu se face transparent un transfer instant între persoane, implicit gospodării – după categoria în care se încadrează capul familiei – , ci se iau bani cu împrumut pentru a acoperi nevoi din prezent cu plăți viitoare (suma împrumutată plus dobânzi care grevează pe buget). Asta pentru a face lucrurile mai confuze și acceptabile, chiar dacă oamenii sesizează că ceva nu este în regulă atunci când se exagerează. Actualii plătitori urmând să spere că vor mai ajunge și ei, cândva, beneficiari.