luni

6 mai, 2024

25 iulie, 2023

Google, parte a grupului Alphabet, a încălcat drepturile de brevete ale dezvoltatorului de software Touchstream Technologies şi trebuie să-i plătească acestei companii daune în valoare de 338,7 milioane de dolari, a decis un juriu federal din Waco, Texas.

Juriul a constatat că Chromecast şi alte dispozitive ale Google încalcă brevetele deţinute de Touchstream Technologies legate de transmiterea de videoclipuri de la un ecran la altul (streaming), a declarat luni un reprezentant al instanţei citat de Reuters, agenție preluată de News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Google, Jose Castaneda, a declarat luni că gigantul tech va contesta verdictul, întrucât ”a dezvoltat întotdeauna tehnologia în mod independent şi a concurat pe baza ideilor noastre” și nu a preluat invențiile Touchstream.


Touchstream, care derulează afaceri sub numele de Shodogg, a declarat în procesul intentat în 2021 că fondatorul David Strober a inventat tehnologia în 2010, pentru ”a transmite” videoclipuri de la un dispozitiv mic, cum ar fi un smartphone, pe un dispozitiv mai mare, cum ar fi un televizor.

Ulterior, în 2011, Google s-a întâlnit cu Touchstream în legătură cu această tehnologie nouă, însă două luni mai târziu, la începutul anului 2012, a anunțat că nu este interesat de o colaborare.

În 2013, Google a introdus dispozitivele Chromecast de streaming media, iar Touchstream a acuzat că acestea au fost dezvoltate pe baza inovațiilor sale.

Touchstream a depus plângeri împotriva Google pentru încalcarea brevetelor, prin dezvoltarea Chromecast, dar și a boxelor inteligente Home şi Nest, precum şi de televizoare şi difuzoare terţe cu capabilităţi Chromecast.


Google a negat încălcarea drepturilor Touchstream şi a susţinut că brevetele nu sunt valide.

Touchstream a depus plângeri similare împotriva furnizorilor de servicii prin cablu Comcast, Charter şi Altice, din Texas, la începutul acestui an. Acele cazuri sunt încă pe rol.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: