marți

19 martie, 2024

4 iunie, 2023

Germania va trimite două nave de război în regiunea Indo-Pacifică în 2024, a anunţat duminică ministrul german al apărării, Boris Pistorius (foto), pe fondul tensiunilor tot mai mari între China şi Taiwan şi a disputelor legate de Marea Chinei de Sud, anunță Reuters.

În cadrul dialogului de la Shangri-La din Singapore, cea mai importantă conferinţă de securitate din Asia, Pistorius a declarat că ţările trebuie să apere ordinea internaţională bazată pe reguli şi să protejeze principalele rute navigabile.

„În acest scop, guvernul federal german a trimis o fregată în Indo-Pacific în 2021 şi va desfăşura din nou mijloace maritime – de această dată o fregată şi o navă de aprovizionare – în regiune în 2024”, a declarat el, potrivit unui transcript al discursului său distribuit de Ministerul Apărării de la Berlin.


El a adăugat că trimiterea de nave în regiunea respectivă nu este îndreptată împotriva vreunei naţiuni, o remarcă adresată aparent Chinei.

Germania, echilibristică între securitate şi interese economice

„Dimpotrivă: acestea sunt dedicate protejării ordinii internaţionale bazate pe reguli, la care am subscris cu toţii şi de care ar trebui să beneficiem cu toţii – fie că este vorba de Marea Mediterană, de Golful Bengal sau de Marea Chinei de Sud”, a afirmat Boris Pistorius.

Prin demonstrarea unei prezenţe mai mari militare în regiune, Germania face echilibristică între securitate şi interesele sale economice, având în vedere că China este cel mai important partener comercial al Berlinului.

În 2021, o navă de război germană a navigat în Marea Chinei de Sud pentru prima dată în aproape 20 de ani, o mişcare prin care Berlinul s-a alăturat altor ţări occidentale în extinderea prezenţei sale militare în regiune, pe fondul îngrijorării crescânde faţă de ambiţiile teritoriale ale Chinei.


China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în pofida unei hotărâri a unui tribunal internaţional care a stabilit că Beijingul nu are niciun temei juridic pentru aceste revendicări, şi a construit avanposturi militare pe insule artificiale în ape care conţin depozite de gaze şi zone de pescuit bogate.

Aproximativ 40% din comerţul exterior al Europei trece prin Marea Chinei de Sud, notează Reuters.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: