duminică

21 aprilie, 2024

28 aprilie, 2016

masini electriceGermania va subvenționa achizițiile de mașini electrice pentru a impulsiona creșterea anemică a acestui sector ce poate ajuta semnificativ la atingerea țintele naționale de protecție a mediului, respecitv a obiectivului de mobilitate fără emisii poluante, scrie The Guardian.

Cei care își vor achiziționa o mașină electrică vor primi o subvenție de 4.000 de dolari, în timp ce șoferii care vor opta pentru o mașină hibrid vor fi sprijiniți cu o primă de 3.000 de euro, valoarea acestor subvenții fiind acoperită în procent de 50% de stat, respectiv 50% de producători.

Programul național care va fi lansat săptămâna viitoare ar urma să ajute la punerea în circulație a circa un milion de mașini electrice până în 2020. În prezent, dintre cele circa 45 de milioane de autoturisme înregistrate în Germania, 50.000 sunt mașini electrice.


Până acum, producătorii Volkswagen, Daimler și BMW s-au înscris în programul deschis tuturor brandurilor germane sau străine. Subvențiile ar urma să fie acordate până în 2019.

Banii vor fi transferați în ordinea înscrierilor în program, fiind eligibile doar mașinile sub 60.000 de euro, a precizat ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble.

Guvernul a bugetat totodată suma de 300 de milioane de euro pentru accelerarea construcției de infrastructură de stații de încărcare a bateriilor în orașe și în refugiile de pe autostrăzi.

Alte 100 de milioane de euro vor fi alocate pentru achiziția de mașini electrice pentru flota auto a guvernului german.


În total, Germania va subvenționa sectorul cu circa un miliard de euro ce vor ajunge pentru achiziția a 400.000 de mașini electrice, dând astfel oportunitate sectorului de a deveni ”apt pentru piața de masă”, a precizat ministrul economiei Sigmar Gabriel.

Germania, cea mai mare economie din Europa, are un plan ambițios de tranziție a sistemului energetic de la emisiile dăunătoare de carbon către energie curată fără impact negativ asupra mediului până la jumătatea acestui secol.

Până în 2050, 80% din necesarul de energie ar urma să fie asigurat din eoliene, panouri solare și alte surse regenerabile, de la o treime în prezent.

Sectorul auto este mult în spatele acestor ținte, mai puțin de 1% din mașinile ce circulă pe drumurile germane fiind mașini electrice.

Costin Borc, ministrul Economiei, a precizat miercuri într-un interviu acordat hotnews.ro că România negociază cu un producător de maşini electrice deschiderea unei fabrici la noi în ţară.

Borc a precizat că ar putea fi vorba despre americanii de la Tesla, dar că nu poate dezvănui numele investitorului, discuțiile fiind în stare incipientă.

”Mai lipsea să mă întrebaţi dacă e o companie al carei nume începe cu <<T>> şi se termină cu <<esla>>. S-ar putea”, a precizat ministrul Economiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: