17 iunie, 2012

Germania este pregătită să discute despre termenul necesar pentru punerea în aplicare a reformelor în Grecia, a afirmat duminică şeful diplomaţiei de la Berlin, Guido Westerwelle, într-o intervenţie televizată, potrivit AFP, citată de Agerpres.

‘Nu pot exista schimbări substanţiale în angajamentele’ asumate de Grecia în cadrul procesului de reformă, a declarat ministrul german. ‘Pot lua în considerare să discutăm despre noi termene’, a adăugat el în cursul unui interviu acordat postului public de televiziune ARD.

Pentru a justifica această flexibilitate, el a subliniat că Grecia a cunoscut ‘o paralizie politică în ultimele săptămâni din cauza alegerilor’. ‘Cetăţenii obişnuiţi nu trebuie să fie victimele acesteia, mai ales cei care au suportat tăieri drastice’, a menţionat Westerwelle.


Până în prezent, Berlinul a fost inflexibil în ce priveşte programul de reforme negociat de Atena cu UE şi FMI în schimbul ajutorului financiar, atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al termenelor fixate.

‘Suntem în continuare dispuşi să ne asumăm o solidaritate în Europa. Dar ceea ce nu putem accepta este ca angajamentele încheiate să fie considerate nule’, a declarat şeful diplomaţiei germane.

Guido Westerwelle a făcut aceste declaraţii în timp ce în Grecia primele sondaje efectuate la ieşirea de la urne arătau că dreapta din Noua Democraţie, proeuropeană, a obţinut un rezultat sensibil egal cu stânga radicală Syriza, adversară a programului de austeritate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: