Relaxarea măsurilor de prevenție introduse pentru împiedicarea propagării noului coronavirus continuă. Dacă trendul actual al cazurilor Covid-19 continuă, Germania le va permite cetățenilor săi să călătoreasc în scop turistic către 31 de ţări europene, iar în Marea Britanie se vor redeschide toate magazinele neesențiale, cel târziu pe 15 iunie.
Guvernul german va adopta miercuri reglementarea ce va face posibile călătoriile către celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene şi către Regatul Unit, precum şi către cele patru ţări non-membre UE aflate în spaţiul Schengen – Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Măsura de distanţare fizică (cel puțin 1,5 m între persoane) vor fi prelungită până pe 5 iulie, considerând că epidemia de coronavirus ar reizbucni „foarte repede” în absenţa unor dispoziţii preventive.
Până la zece persoane – sau două familii – vor putea să se reunească „la domiciliu în camere închise” sau „în spaţii publice”, potrivit proiectului german.
Premierul Johnson a prezentat programul pentru relaxarea măsurilor ce au afectat unele afaceri
Începând de pe 1 iunie vor fi redeschide pieţele în aer liber şi showroomurile auto, de îndată ce vor îndeplini recomandările de securitate pentru COVID-19, a anunțat premierul Boris Johnson, într-o conferință de presă organizată luni.
Toate celelalte magazine neesenţiale îşi vor putea relua activitatea de pe 15 iunie.
”Astăzi doresc să informez sectorul de retail de intenţiile noastre a a redeschide magazinele, pentru a se putea pregăti. Sunt paşi prudenţi dar deliberaţi pentru reconstrucţia ţării”, a spus Boris Johnson, citat de Agerpres.
Guvernul a anunţat că magazinele care comercializează haine, încălţăminte, jucării, mobilă, cărţi şi electronice, plus croitoriile, casele de licitaţii, studiourile foto şi pieţele în spaţii închise vor putea fi redeschise de la 15 iunie, astfel că vor avea trei săptămâni la dispoziţie pentru a se pregăti.
Afacerile vor putea fi redeschise la data respectivă doar dacă vor trece de o evaluare a riscurilor, prin consultare cu reprezentanţii sindicatelor şi cu angajaţii, şi dacă vor avea încredere că pot gestiona riscurile.