joi

2 mai, 2024

15 noiembrie, 2023

Guvernul federal a încălcat regulile bugetare stricte înscrise în Legea fundamentală, neputând folosi fondurile destinate combaterii crizei COVID-19 pentru măsuri împotriva schimbărilor climatice, întrucât se depășește plafonul anual de îndatorare prevăzut în constituție, de 0,35% din PIB, a explicat Curtea de la Karlsruhe.

Legea fundamentală a Germaniei restricţionează contractarea de noi credite prin limitarea deficitului bugetar federal la 0,35% din PIB, însă în condiţiile situaţiei de urgenţă din pandemie, guvernul federal a majorat bugetul pe 2021 cu 60 miliarde de euro sub forma autorizării de contactare de credite, explică AFP, agenție preluată de Agerpres.

Instanţa de la Karlsruhe a fost sesizată de 197 de deputaţi din grupul parlamentar conservator CDU/CSU, care au considerat că guvernul a acţionat cu încălcarea regulii constituţionale din 2009 care limitează noile împrumuturi publice, aşadar deficitul, la 0,35% din PIB în fiecare an.


Suspendată în 2020 şi 2022 din cauza pandemiei, această „frână” este din nou în vigoare începând din anul curent.

Decizia Curţii ar urma să complice serios planurile coaliţiei guvernamentale de a concilia respectarea regulilor bugetare cu investiţiile „verzi”, esenţiale pentru tranziţia energetică a ţării, în condiţiile în care guvernul actual s-a angajat ca, în 2030, 80% din electricitate să provină din surse regenerabile.

Banii suplimentari nu au mai fost în cele din urmă necesari pentru a combate pandemia şi efectele sale, astfel încât guvernul federal a dorit să-i redirecţioneze spre Fondul pentru climă şi transformare – necontabilizat în buget -, şi, cu aprobarea Bundestagului, i-a realocat retroactiv în 2022.

Curtea Constituțională consideră inacceptabile derogările tot mai numeroase accesate sub forma împrumuturilor de urgență justificate prin invocarea pandemiei și a războiului din Ucraina

Judecătorii au criticat de asemenea data utilizării celor 60 de miliarde, prevăzute pentru 2021, dar integrate în pachetul ‘climă’ la începutul lui 2022.


„Adoptarea bugetului rectificativ (…) după încheierea exerciţiului pe 2021 încalcă principiul (…) conform căruia bugetul trebuie stabilit în avans” faţă de anul bugetar, arată Curtea.

Guvernul va trebui de acum să „compenseze” cu alte mijloace bugetare cele 60 de miliarde de euro, a prevenit miercuri vicepreşedinta Curţii Constituţionale, Doris Koenig.

Sancţiunea ar putea avea un impact şi asupra utilizării altor fonduri speciale, la care guvernul recurge tot mai mult pentru a ocoli regulile bugetare, mai ales în sectorul de apărare din cauza războiului din Ucraina.

Potrivit Curţii, „utilizarea nelimitată a autorizaţiilor de împrumut de urgenţă fără a le contabiliza în regula frânei la îndatorare (…) este inadmisibilă”. 

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: