duminică

28 aprilie, 2024

4 aprilie, 2020

Scrisoarea este adresată comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean

Franţa, Germania, Italia şi Spania au solicitat Comisiei Europene să garanteze buna funcţionare a sistemului de transport şi să pregătească sprijin masiv pentru acest sector, care a fost foarte afectat de epidemia Covid-19, a informat vineri secretarul de stat francez pentru transport Jean-Baptiste Djebbari.

„Împreună cu omologii mei german, italian şi spaniol, cer Comisiei Europene să îşi dubleze eforturile pentru: garantarea continuităţii fluxului de mărfuri, protejarea companiilor noastre, în special în sectorul aviaţiei (şi) mobilizarea finanţărilor europene pentru operatorii transportului feroviar de marfă”, a scris pe Twitter Djebbari.

„Franţa, Germania, Italia şi Spania cer să fie luate rapid măsuri ferme”, au cerut pe 2 aprilie, într-o scrisoare, miniştrii de resort ai celor patru state membre Jean-Baptiste Djebbari (Franţa), Andreas Scheuer (Germania), Paula De Micheli (Italia) şi José Luis Alabos (Spania) comisarului european pentru transporturi Adina-Ioana Vălean.


„Solicităm punerea în aplicare a unor instrumente eficiente pentru a gestiona dificultăţile actuale în scopul restabilirii unei conectivităţi stabile cât mai curând posibil”, se arată în scrisoarea citată de Agerpres.

În opinia iniţiatorilor acestui demers, este vorba de „asigurarea continuităţii transportului de mărfuri către şi în UE”, o continuitate considerată „esenţială pentru asigurarea livrării de mărfuri, în special a produselor alimentare şi medicale”.

Cele patru state europene cer control sanitar nediscriminatoriu la frontieră, ajustarea timpului de condus al şoferilor fără ca aceştia să fie puşi în pericol, „protecţie sanitară adecvată” pentru şoferi şi înfiinţarea unui grup operativ responsabil cu monitorizarea situaţiei.

De asemenea, criza impune suspendarea sau revizuirea unei părţi din reglementările europene, cum ar fi prelungirea temporară a perioadei de valabilitate a anumitor autorizaţii sau amânarea adoptării unor măsuri obligatorii, consideră oficialii celor patru state.


Companiile din domeniul transporturilor, „indiferent de dimensiune, inclusiv aeroporturile şi furnizorii de servicii de navigaţie aeriană”, ar trebui să poată beneficia, de asemenea, de ajutoare de stat cu caracter excepţional, având în vedere scăderea dramatică a activităţii lor.

Pe termen lung, Franţa, Germania, Italia şi Spania solicită Comisiei să „protejeze infrastructurile şi operatorii vitali” printr-o nouă „politică industrială a transporturilor” şi un control întărit al investiţiilor străine ne-europene.

Cele patru ţări consideră, de asemenea, că sectorul va avea nevoie de mulţi bani pentru a face faţă şocului financiar suferit de companiile de transport.

Miniştrii menţionează în special companiile de transport rutier şi feroviar de marfă şi transporturile fluviale şi maritime, precum şi administratorii de infrastructură.

Această iniţiativă îşi propune, de asemenea, „să ia în considerare situaţia post-coronavirus şi acţiunile pe care va trebui să le luăm împreună”, a comentat Djebbari vineri pentru France Info.

„Între momentul prezent şi revenirea la normal, este strategia ieşirii din izolare”, o „operaţiune complexă”, „pentru care păstrez legătura aproape zilnic” cu miniştrii ţărilor cu care Franţa are frontiere pentru a „coordona şi armoniza” măsurile şi pentru a dezvoltat „diferite scenarii”, a explicat Jean-Baptiste Djebbari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: