cursdeguvernare

marți

15 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Germania continuă discuțiile pe tema unui acord UE-Mercosur și-i trimite pe miniștrii economiei și agriculturii în America de Sud

15 martie, 2023

Miniștrii germani ai economiei și agriculturii se află într-o vizită oficială de șase zile în America de Sud, pentru a promova acțiunile comerciale și climatice pe fondul discuțiilor în curs despre acordul comercial planificat UE-Mercosur, transmite Euractiv.

Ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck, și ministrul Agriculturii Cem Özdemir, ambii de la Partidul Verzilor, și-au început călătoria de șase zile în Brazilia și Columbia în acest weekend, cu întâlniri cu omologii lor.

Berlinul speră să aprofundeze cooperarea cu ambele țări care au organizat recent alegeri naționale.


„Schimbările guvernamentale din ambele țări au deschis ușa unei cooperări strategice mai intense”, a spus Habeck înaintea călătoriei.

În Brazilia, la alegerile din octombrie anul trecut, candidatul de stânga Luiz Inácio Lula da Silva l-a învins pe președintele de extremă-dreapta Jair Bolsonaro, care, printre altele, a fost criticat pentru că nu a protejat pădurea tropicală amazoniană. Alegerile prezidențiale din Columbia din mai 2022 l-au propulsat pe Gustavo Petro drept primul candidat de stânga ales președinte.

Ambii miniștri germani speră să concilieze consolidarea legăturilor comerciale cu protejarea standardelor UE privind clima și mediul, prin cooperarea cu guvernele sud-americane pe probleme de sustenabilitate.

„Mai multă sustenabilitate și consolidarea strategică a relațiilor noastre comerciale – cu acordul Mercosur, avem șansa ca ambele să meargă mână în mână”, a declarat Özdemir pentru DPA.


Noile guverne brazilian și columbian sunt „parteneri importanți pe calea comună către o transformare durabilă a sistemelor noastre agricole și alimentare globale”, a adăugat el.

Călătoria are loc în timp ce liderii UE continuă să aibă opinii divergente cu privire la oportunitatea unui acord comercial. În timp ce Franța și Austria au exprimat critici clare față de acordul UE-Mercosur, cancelarul german Scholz este în favoarea acestuia.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: