sâmbătă

20 aprilie, 2024

20 aprilie, 2021

Armin Laschet, preşedintele Uniunii Creştin-Democrată (CDU), a obținut luni seara sprijinul partidului legat de succesiunea cancelarului Angelei Merkel.
Comitetul executiv al formațiunii s-a pronunțat, după o reuniune de peste şase ore, pentru candidatura lui Armin Laschet.

Popularul lider bavarez Markus Söder, contracandidat al său în interiorul CDU, a anunțat luni că va respecta decizia Comitetului executiv.

Rezultatul votului este net în favoarea președintelui Uniunii şi pune capăt disputelor din interiorul CDU: 77,5% dintre responsabilii partidului au votat în favoarea lui Armin Laschet faţă de 22,5% pentru Markus Söder, în această consultare organizată de internet într-un mod improvizat, după discuţii maraton, scrie AFP, preluată de Agerpres.


Armin Laschet, partizan al continuităţii cu orientarea centristă a cancelarului Angelei Merkel, îşi văzuse numirea contestată de Markus Söder, liderul partidului-frate bavarez CSU.

După mai multe luni în care a întreţinut suspansul asupra intenţiilor sale, acesta din urmă a mărit tensiunea prin oficializarea candidaturii sale, duminica trecută.

A doua zi, Armin Laschet a obţinut un prim vot de sprijin din partea personalităţilor din CDU. Instanţa care s-a pronunţat în favoarea sa luni seară reuneşte un eşantion şi mai mare de responsabili ai partidului.

Rezultatul acestei reuniuni de criză a fost extrem de incert, în contextul în care Markus Söder obţinuse în ultimele zile sprijinul mai multor lideri ai partidului.


Ministrul-preşedinte al Bavariei are un argument puternic: este de departe favoritul în sondaje și le permite conservatorilor să păstreze cancelaria după alegerile parlamentare de la 26 septembrie.

Markus Söder nu a participat la reuniunea de luni seară. CDU trebuie „să decidă singură unde şi cum” se va face alegerea, estimase el mai devreme în cursul zilei, asigurând în acelaşi timp că „va respecta” orice decizie a comitetului executiv al CDU.

Tot luni a fost desemnată. din partea Verzilor, și Annalena Baerbock, vicepreședinta formațiunii.

Annalena Baerbock, o fostă gimnastă în vârstă de 40 de ani, nu este creditată ca favorită în sondaje, însă partidul ecologist este creditat pe locul doi în intenţiile de vot, după alianţa Uniunea Creştin Democrată(CDU)-Uniunea Creştin Socială (CSU). „Eu apăr înnoirea”, a anunţat candidata într-o conferinţă de presă.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: