27 octombrie, 2021

Gazprom a propus Republicii Moldova să renunțe la acordul său comercial cu Uniunea Europeană și la reformele agreate cu Bruxelles-ul în schimbul ieftinirii prețului la gaz, dublat anterior de ruși, scrie Financial Times.

Informația apare în contextul în care Republica Moldova a declarat stare de urgență energetică și încearcă să se aprovizioneze din surse alternative.

Gazprom, compania de gaz de stat a Rusiei, a redus livrările cu o treime luna trecută după expirarea contractului de furnizare gaze și a cerut un preț dublu pentru menținerea fluxului de gaze, dar și achitarea imediată a unor datorii istorice angajate de fostele guverne proruse de la Chișinău.


Conform FT, în negocierile de luna trecută, Gazprom a transmis oficialilor de la Chișinău că este dispus să reducă prețul dacă țara își va modifica acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană. Gazprom a mai cerut, de asemenea, ca Republica Moldova să amâne implementarea măsurilor de liberalizare a pieței pe care le-a convenit cu UE.

Analiștii de piață au sugerat că Rusia se folosește de poziția Gazprom ca unic furnizor de gaz în Moldova pentru a pune presiune pe noua guvernare pro-europeană de la Chișinău, totul în contextul unei crize energetice generalizate în Europa.

„Rușii lovesc în Moldova în cel mai dificil moment al țării”

Vladimir Putin neagă în continuare că Rusia folosește de rezervele sale de gaz ca armă politică împotriva țărilor din vecinătate. Liberalizarea pieței de gaz ar afecta negativ Gazprom și Moldovagaz, filiala sa din Republica Moldova care deține rețeaua de distribuție din țară.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, spune că oferta Gazprom pentru Moldova  „a fost atent calibrată, clară, justificată și extrem de favorabilă Moldovei din punctul de vedere al prețului”
Un oficial implicat în negocierile cu Gazprom spune că „rușii lovesc țara în cel mai greu moment al ei”, conform FT.


Marți, Moldova a primit prima sa livrare de gaz din afara Rusiei, după ce a cumpărat un milion de metri cubi de gaz de la compania poloneză PGNiG. Ulterior, un alt milion de metri cubi a fost achiziționat din Olanda.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat-o marţi pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de sprijinul Uniunii Europene în rezolvarea situaţiei legate de criza gazelor, în cursul unei convorbiri telefonice dedicată problemelor cu care se confruntă Republica Moldova în aprovizionarea cu gaze naturale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: