marți

16 aprilie, 2024

24 octombrie, 2021

Societatea rusă Gazprom a avertizat sămbătă Republica Moldova că-i va sista livrarea gazelor începând din 1 decembrie dacă guvernul de la Chişinău nu plăteşte integral datoria acumulată pentru volumele de gaze contractate în septembrie şi octombrie, transmite Agerpres.

Negocierile dintre cele două părţi sunt în impas din cauza preţului cerut de societatea rusă. Potrivit Gazprom, datoria iniţială de 433 de milioane de dolari a crescut la 709 milioane de dolari ca urmare a penalităţilor.

„Dacă nu sunt achitate integral livrările de gaze şi, în consecinţă, nu va fi semnat un nou contract pentru perioada începând din 1 decembrie, atunci Gazprom va suspenda furnizarea gazelor”, a avertizat Serghei Kuprianov, purtătorul de cuvânt al comaniei.


El a admis că situaţia din Republica Moldova este „foarte complicată”, dar a precizat că „vina revine în totalitate autorităţilor” de la Chişinău care „au provocat criza cu mâna lor”.

Compania rusă i-a propus părţii moldovene o reducere cu 25% a preţului pentru livrările de la 1 decembrie dacă aceasta plăteşte integral datoria.

Chişinăul cere o reducere de 50% şi consideră că preţul de 790 de dolari pe mia de metri cubi este prea mare.

Republica Moldova nu poate accepta să plătească pentru gaze un preţ mai mare decât celelalte ţări din regiune, a declarat sâmbătă, la revenirea de la negocierile desfăşurate la Moscova, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.


Republica Moldova a instituit starea de alertă în sectorul energetic, stabilind un set de măsuri, printre care utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice şi termice, dar şi pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: