Bulgaria a obţinut o reducere de 40% a preţului gazelor naturale pe care le importă din Rusia pe termen lung. Este a opta țară din estul Europei care obține scăderea prețului față de contractele anterioare, după ce Uniunea Europeană a încheiat un acord anti-trust cu Grazprom, în 2018.
„În această dimineaţă, Gazprom ne-a trimis contractul semnat, care include cea mai mare reducere de preţ din toate ţările care şi-au renegociat contractele. Avem o scădere de 40%”, a declarat premierul bulgar Boyko Borissov, marţi, citat de Reuters.
Bulgaria este dependentă în proporție de 80% de gazele rusești, care vor veni, mai nou, prin gazoductul TurkStream prin Marea Neagră, ocolind nu numai Ucraina, ci și România.
Acordul dintre Bruxelles și Gazprom oferă posibilitatea clienţilor săi din Europa Centrală şi de Est (CEE) să ceară preţuri mai mici, atunci când cele oferite de ruşi diferă mult faţă de referinţele din Europa de Vest.
Boiko Borissov spune că acordul va ajuta ajuta economia statului balcanic, dar analiştii apreciază că vestea bună a acordului este mult întârziată, pentru că Bulgaria a plătit cu aproape 50% mai mult pentru gazele ruseşti comparativ alte state europene, în ultimii ani.
Noul preţ este valabil din august 2019, iar compania de gaze Bulgargaz va restitui 150 milioane de leva clienţilor, în special mari companii industriale şi retaileri de gaze.
Reducerea preţului a fost obţinută după ce Gazprom a fost de acord să-şi lege într-o proporție importantă nivelul de preţ de huburile europene de gaze și doar parţial de preţului ţiţeiului.
„A trecut mult timp până când Sofia a reuşit să facă faţă Gazprom în privinţa preţurilor”, a afirmat Martin Vladimirov de la think-tank-ul independent Center for the Study of Democracy.
Bulgaria importă 2,9 miliarde metri cubi (bcm) de gaze pe an din Rusia, conform unui contract pe termen lung valabil până în 2022.
Negocierile au fost îndelungate şi dificile şi au fost sprijinite de Comisia Europeană, a afirmat Nikolai Pavlov, şeful companiei bulgare de stat Bulgargaz.
Reducerea de preţ vine după ce anul trecut, pentru prima dată, Bulgaria a importat 0,5 miliarde bcm gaze naturale lichefiate (LNG), inclusiv din SUA.