25 iunie, 2014

Prezenţa tot mai consistentă a EximBank pe segmentul finanţărilor acordate companiilor a fost recompensată, marţi seara, prin decernarea premiului pentru ”Cea mai bună dinamică a creditării” în cadrul Galei Bancheri de Top, eveniment care marchează performanţele jucătorilor din sistemul bancar.

”Conjunctura economică a fost şi încă este propice pentru ca EximBank să-şi consolideze prezenţa pe segmentul finanţării companiilor. Banca are o solvabilitate ridicată, şi-a format o echipă profesionistă, dispune de o ofertă competitivă, iar piaţa simte lucrul acesta. Faptul că în ultimul an am reuşit să ne extindem portofoliul de clienţi cu unii dintre cei mai reprezentativi jucători din economie – ofertaţi de obicei de marile bănci de corporate- demonstrează că EximBank poate gestiona clienţi pretenţioşi şi începe să conteze tot mai mult pe această piaţă”, a spus Paul Ichim, vicepreşedintele EximBank, în cadrul evenimentului de premiere.

El a adăugat că banca va continua să se concentreze pe oferirea de soluţii financiare integrate pentru mediul de afaceri românesc, stabilindu-şi ca prioritate strategică identificarea şi susţinerea unui număr cât mai mare de companii.


Potrivit unui comunicat al băncii, EximBank a înregistrat la finele anului trecut o expunere de aproape două miliarde de lei pe segmentul finanţării corporate, în creştere cu 60% faţă de decembrie 2012. Pe parcursul anului 2013, banca şi-a extins portofoliul de clienţi încheind acorduri financiare cu companii precum Alro, Antibiotice Iaşi, Agricover IFN, Grup servicii Petroliere, Adrem Invest sau Romcab.

EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune- finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene. Banca deţine o reţea de 16 unităţi, iar operatorii economici pot obţine informaţii suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: