2 martie, 2021

Guvernul a mai aprobat recent o modificare a Codului fiscal, OUG 13/24.02.2021. De ce a mai fost nevoie de o nouă OUG la sfârșitul lui 2020 când mai avusesem o lege în luna decembrie (Legea 296/2020 și a OUG 226/2020) de modificare a aceluiași Cod fiscal?

Trecând peste interminabilele discuții cu privire la lipsa de stabilitate și predictibilitate a Codului fiscal, această OUG a fost necesară doar pentru a corecta o imensă scăpare a Legii 296/2020 care a pus pe jar atât agenții economici, cât și diplomația turcă. Voi explica mai jos cum.

Începând din 1 ianuarie 2021 toate cheltuielile cu importurile de marfă din Turcia, unul din cei mai importanți parteneri comerciali ai României, au devenit nedeductibile. Cum a fost posibil așa ceva?


Conform Raportului Grupului Codul de Conduită (impozitarea afacerilor) nr. 14114/19 emis de Consiliul European, România, ca și celelalte state UE, avea obligația să introducă în legislația fiscală cel puțin una din cele patru măsuri enumerate în Anexa IV a Raportului:

  • Nedeductibilitatea unor cheltuieli;
  • Reguli privind societățile străine controlate;
  • Măsuri de reținere la sursă a taxelor;
  • Limitarea exceptării participării la distribuirea profiturilor.

România avea deja introduse în legislație regulile menționate la (ii) și (iv), însă legiuitorul s-a gândit că ar fi util să le avem pe toate 4. Numai că a cam dat cu „oiștea în gard”…

Textul aprobat în Legea 296/2020 a fost următorul:

«La articolul 25 alineatul (4), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins:


„f1) cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I şi/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;”

Anexa 4 (Ghidul măsurilor defensive în zona fiscală) din Raportul menționat prevede la pct. 16 că statele membre care optează pentru această măsură (nedeductibilitatea costurilor) „vor refuza deductibilitatea costurilor și plăților care altfel ar fi deductibile pentru contribuabili atunci când astfel de costuri și plăți ar fi direcționate către entități din jurisdicții listate (în Anexa 1 sau 2). Măsura ar trebui să includă dobânzi, redevențe și alte plăți pentru proprietate intelectuală (IP) sau servicii».

Dacă comparăm textul din Legea 296/2020 cu textul recomandării, vedem că legiuitorul nostru a preluat doar prima propoziție, însă nu și pe cea de-a doua, rezultând că și costul cu mărfurile importate din astfel de jurisdicții devenea nedeductibil, nu doar costul cu dobânzi, redevențe, IP sau servicii…

Anexa 1 include țări cunoscute ca fiind paradisuri fiscale necooperante (precum Anguilla, Dominica, Guam, Palau, Panama, Vanuatu, etc.), Anexa 2 include însă țări care sunt relativ cooperante, dar care mai au ceva probleme în acest sens (Barbados, Botswana, Maldive, dar și Turcia și Australia).

Limitând transcrierea în legislație la doar prima parte din recomandare și incluzând țările din Anexa 2, a rezultat că importurile de marfă din Turcia nu ar mai fi deductibile…

Chestiunea a devenit «hot» la începutul anului, odată ce importatorii au realizat problema. Din discuțiile avute la începutul lunii ianuarie cu decidenții din MF și ANAF a rezultat însă că, evident, nu asta a fost intenția. Am sesizat și în scris problema și am cerut explicații. Ulterior am citit și că ambasadorul Turciei, împreună cu o serie de delegații de mari investitori turci au discutat cu ministrul nostru de finanțe, iar acum vedem că problema generată de Parlament a fost corectată de guvern prin OUG 13/2021.

De apreciat reacția rapidă, chiar dacă situația generată prin Legea 226/2020 este una regretabilă, ce putea fi ușor evitată dacă speța era analizată mai atent…

De apreciat este și modul în care a fost rezolvată:

  • Litera f1) a alineatului (4) din art. 25 a fost modificată în sensul că: „cheltuielile privind tranzacțiile efectuate cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru tranzacțiile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2021, numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții care nu au un scop economic;

Vedem că țările din Anexa 2 au fost eliminate, iar pentru cele din Anexa 1 formularea este nuanțată, nedeductibile fiind doar cheltuielile cu tranzacții care nu au scop economic, ceea ce consider că este o abordare mult mai rezonabilă. Evident, noua formulare este aplicabilă doar pentru viitor.

  • A fost însă reparată greșeala și pentru lunile ianuarie și februarie, art. III din OUG 13/2021 prevăzând în mod expres că „Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa II din Lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, reprezintă cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul I al anului 2021, respectiv pentru determinarea rezultatului fiscal al anului 2021 în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit”.

Case closed, problema rezolvată!

OUG 13/2021 își propusese inițial (conform proiectului pus în dezbatere publică) să mai rezolve două probleme, cea a scutirilor de impozit pe salariu și CASS pentru constructorii care lucrează în străinătate și tichetele cadou, teme care însă au fost ratate, guvernul renunțând la modificări. Voi explica și de ce propunerile neadoptate sunt chiar importante, dar asta într-un articol viitor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: