20 august, 2019

Pentru prima dată din 1975 încoace, de când se întâlnesc pentru a găsi soluții la problemele lumii, liderii celor mai mari şapte puteri riscă să nu ajungă la minimul compromis necesar pentru o declarație comună, la sfârșitul reuniunii G7 de la Biarritz, de la sfârșitul acestei săptămâni.

Diferențele de interese dintre partenerii europeni vor face mai greu ca oricând de ameliorat  și se adaugă la confruntările declanșate de politicile promovate de președintele SUA Donald Trump, de la schimburile comerciale, până la climă, energie și chestiunile strategice.


„Pentru toată lumea este crucial să se ajungă la înţelegere prin dezbatere profundă, dar este greu de transmis restului lumii un mesaj dacă nu emiţi un comunicat”, a declarat un oficial japonez pentru Reuters.

O alianță SUA – Marea Britanie și mai evidentă

În cei doi ani şi jumătate de mandat, preşedintele Donald Trump a subminat relaţiile cu partenerii europeni ai SUA, impunând Uniunii Europene, respectiv marilor economii ale acesteia, supratarife vamale, ignorându-le cererile privind schimbările climatice şi sancţionându-le flexibilitatea privind dosarul iranian.

Mai nou, Donald Trump va avea un aliat mai puternic în premierul britanic Boris Johnson – un „Trump britanic”, cum l-a supranumit chiar cel dintâi. Boris Johnson va debuta vineri la reuniunile G7 , agravând divizarea puterilor europene, potrivit Bloomberg.

Retorica „Brexit cu orice preț” a noului locatar din Downing Street 10 pune și mai multă presiune pe solidaritatea paneuropeană deja slăbită.


De exemplu, în confruntările comerciale, Germania este mult mai interesată de dosarul auto, spre deosebire de Franţa, mai îngrijorată de cel agricol, disponibilitatea pentru concesii a celor două puteri europene fiind diferită.

Dosarul comercial

Confruntarea comercială transatlantică este concentrată pe dosarul auto, mai fierbinte chiar şi decât cel al subvenţiilor pentru industriile aeronautice, asupra căruia Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a conchis că ambele părţi sunt vinovate.

Activitatea de arbitraj a OMC este practic blocată de SUA. Donald Trump şi-a şi declarat preferinţa pentru tratatele bilaterale.

Casa Albă a amânat până în noiembrie decizia de a impune supra tarife pe importurile autor din Europa, câtă vreme negocierile continuă.

Dosarul auto este cu atât mai complicat cu cât se extinde dincolo de frontul transltantic. Valoarea exporturilor auto europene este de câțiva ani plafonată la circa 50 de miliarde de dolari, dar cota lor de piaţă a scăzut până la cel mai mic nivel din 2009 încoace.

Exporturile auto chineze au câștigat cotă de piaţă şi, pe de altă parte, China a devenit deja cea mai mare piaţă externă pentru toţi producătorii germani, în defavoarea SUA.

Iar Beijing Automotive Group, sustinut de statul chinez, a cumpărat o participație de 5% la Daimler, un an după ce Zhejiang Geely holding Group a ajuns la o deţinere de aproape 10% şi este cel mai mare acționar al producătorului german.

Dosarul agricol

Disputa se concentrează pe reproşul american ca piaţa europeană nu este suficient de deschisă şi că este subvenţionată. UE insistă să ţină agricultura în afara negocierilor.

Trimisul special al lui Trump la Berlin a subliniat detaliul inconfortabil pentru alianţa franco-germană că Germania nu trimite în SUA decât 2,7% din exporturile sale alimentare. Şi că, deci, Germania ar trebui să se asigure că agricultura este inclusă în negocieri, potrivit Bloomberg.

În pofida intereselor Franţei?

Coniacul franţuzesc, de pildă, inundă piaţa americană: 45% din exporturile totale franceze sunt spre SUA. Iar exporturile totale de coniac franţuzesc au crescut pentru al cincilea an consecutiv, până la 3,4 miliarde euro în sezonul 2018-2019, potrivit unor date citate de Agerpres.

În plus, este mai probabil ca Marea Britanie şi Italia să fie mai dispuse să facă concesii americanilor la Biarritz, spune editorialistul de la Bloomberg.

Dosarul energetic

SUA sunt foarte interesate să-şi crească exporturile de gaze naturale lichefiate în Europa şi, de aceea, nu este întâmplător că a acuzat Germania că preferă să fie captivă Rusiei, prin construcţia gazoductului Nord Stream 2.

Europenii au înţeles mesajul şi cele mai mari cinci economii din UE au ajuns la importuri record de hidrocarburi din SUA în 2018, cota acestora de piaţă ajungând la 5% – cea mai mare dintotdeauna.

Din nou, Washintonul are un aliat de nădejde la Londra, iar Parisul şi Roma sunt relativ indiferente, pentru că depind mult mai puţin de Moscova decât Berlinul.

Dosarul hi-tech 

Măsurile europene de taxare a giganţilor IT americani este un alt subiect de dispută transltantică, care se adaugă pe fondul confruntării cu China atât a SUA cât şi a UE din acest domeniu, ca şi al proprietăţii intelectuale în general.

SUA şi UE sunt deopotrivă îngrijorate de ofensiva chineză, dar în proporţii şi cu accente diferite. În timp ce Silicon Valley rămâne capitala inovaţiei hi-tech, Europa este mult mai dependentă de schimbruile chineze din acest sector.

Dosarul militar

SUA pune la îndoială valoarea NATO şi reproşează aliaţilor săi, mai ales Germaniei și Franței, că le lasă să poarte singuer povara finanţării acesteia. SUA s-au retras din tratatul neclear cu Rusia, nu fără contribuția Rusiei, și o nouă cursă a înarmărilor se va și declanșat deja.

Și, peste toate, SUA sunt în contratimp cu puterile continantale ale Europei în chestiunea tratatului nuclear multipartit cu Iranul, din care de asemenea Casa Albă s-a retras.

SUA are 246 de baze militare în Europa, iar NATO a fost de la bun început forța care a apărat-o, dar Donald Trump ar putea fi susținut de Boris Johnson și în dosarul militar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Informativ și la obiect! Mulțumesc….voi urmări in cotinuare

    Fără nici o intenție ofensatoare…. „sumarizare” in românește se spune „rezumat”….Iar „coverul” era altă dată „articolul de fond”.
    Lipsa vocabularului dovedește ca tinerii noștri specialiști sunt școliți in țări anglo-saxone.?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Informativ și la obiect! Mulțumesc….voi urmări in cotinuare

    Fără nici o intenție ofensatoare…. „sumarizare” in românește se spune „rezumat”….Iar „coverul” era altă dată „articolul de fond”.
    Lipsa vocabularului dovedește ca tinerii noștri specialiști sunt școliți in țări anglo-saxone.?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: