joi

18 aprilie, 2024

5 septembrie, 2013

Îmbunătățirea încrederii în economia globală, o creștere globală durabilă și favorabilă incluziunii, combaterea protecționismului și intensificarea luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale ar trebui să se numere printre principalele rezultate ale acestui Summit G20.

Acesta este îndemnul pe care președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, și președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, îl vor adresa celorlalți lideri G20 la Sankt Petersburg, joi şi vineri, când vor reprezenta Uniunea Europeană în cadrul acestui for, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„Toți liderii G20 trebuie să își intensifice eforturile de redresare economică şi de crearea de locuri de muncă, pentru un comerț deschis și a unor condiții mai echitabile în materie de impozitare. Mai sunt încă multe de făcut, de către toți membrii G20, pentru a restabili încrederea economică la nivel mondial. UE și-a respectat angajamentele asumate la Los Cabos și vom continua să aplicăm combinația noastră de politici, care începe să dea rezultate”, a spus Barroso, înainte de a pleca spre Sankt Petersburg.


În acealşi timp, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a declarat că strategia UE de combatere a crizei începe să dea rezultate, dar eforturile vor fi continuate, pentru că rămân riscuri și provocări cărora trebuie să le facem față.

“Criza economică a evidențiat și mai mult necesitatea ca toți membrii societății să își plătească în mod cuvenit taxele. La Sankt Petersburg, Uniunea Europeană se va strădui să facă progrese în lupta împotriva evaziunii fiscale și să asigure o susținere cât mai largă a ideii de partajare automată a informațiilor fiscale”, a spus el.

Creştere economică şi locuri de muncă

Liderii G20 vor discuta despre economia mondială și despre necesitatea de a investi în creștere economică și în crearea de locuri de muncă, iar Uniunea Europeană a sprijinit plasarea acestor obiective ca priorităţi pe agenda de lucru a G20.

Liderii ar trebui să adopte un „Plan de acțiune de la Sankt Petersburg” ambițios, cu un pachet de măsuri specifice, care pot stimula o creștere solidă, echilibrată și durabilă, susţine CE, adăugând că Uniunea are un plan care combină consolidarea fiscală diferențiată și favorabilă creșterii cu o acțiune hotărâtă pentru a stimula creșterea economică și investițiile.


Printre aceste inițiative se numără Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă, Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, finalizarea rapidă a uniunii bancare, acțiunea consolidată a Băncii Europene de Investiții și altele.

Îmbunătățirea activității și a încrederii întreprinderilor, alături de cele mai recente date referitoare la PIB, arată că, încet dar sigur, Europa înregistrează o ușoară redresare, care se face simțită gradual în cea de-a doua jumătate a anului 2013 și care ar trebui să se accentueze în 2014, inclusiv în țările mai vulnerabile.

În ceea ce privește reforma reglementărilor în domeniul financiar, UE va reitera faptul că aceasta rămâne o piatră de temelie a G20 și că Europa își îndeplinește obiectivele asumate în acest domeniu. UE va face apel la partenerii săi din G20 să pună în aplicare în timp util și eficient măsurile convenite, pentru a elimina ultimele lacune în materie de reglementare financiară.

Combaterea fraudelor şi a evaziunii fiscale

Referitor la lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, liderii G20 vor împinge lucrurile și mai departe.

UE va milita pentru ca schimbul automat de informații să devină o practică curentă la nivel mondial şi va sprijini eforturile de punere rapidă în aplicare a acestui sistem.

De asemenea, UE susține planul de acțiune al OCDE pentru combaterea la nivel mondial a evaziunii fiscale în cazul întreprinderilor, care ar trebui adoptat în cadrul acestui summit.

Summitul va aborda şi aspecte comerciale.

Este important pentru UE ca G20 să transmită un mesaj puternic împotriva protecționismului, solicitând o punere în aplicare a angajamentului de menținere a statu-quo-ului asumat la Toronto în 2010 și prelungirea duratei sale de valabilitate dincolo de 2014.

Cu doar câteva zile înainte de summit, Comisia Europeană a semnalat creșterea constantă, deși ușor mai lentă, a măsurilor protecționiste în rândul membrilor G20 și absența eforturilor de eliminare a măsurilor comerciale restrictive.

Comerțul deschis, echitabil și liber este esențial pentru a face ca redresarea economică fragilă să se accelereze și să devină durabilă.

G20 ar trebui să transmită, de asemenea, un semnal politic puternic către negociatorii care pregătesc reuniunea ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care va avea loc în Bali, în decembrie, astfel încât să se ajungă la un acord final satisfăcător, axat pe facilitarea comerțului. Uniunea Europeană  va insista ca acordurile comerciale încheiate de UE cu țările partenere din OMC să sprijine, și nu să împiedice, realizarea de progrese în materie de schimburi multilaterale.

Liderii G20 vor discuta şi aspecte legate de ocuparea forței de muncă, dezvoltare, combaterea corupției, energie și climă.

 Obama și Putin ”au șansa” să discute despre Siria

Preşedintele american, Barack Obam,a şi omologul său rus, Vladimir Putin, vor avea şansa de a discuta, pe marginea reuniunii grupului G20, care are loc în Rusia, la Sankt-Petersburg, a anunţat un oficial al Casei Albe, citat de CNN.

Declaraţia este foarte diferită faţă de ce susţineau până acum oficialii administraţiei Obama legat de călătoria preşedintelui american la summitul internaţional din Rusia, precizând că nu va avea loc o întâlnire informală.

Preşedintele SUA a plecat din Washington marţi seara, miercuri Obama aflându-se într-o vizită în Suedia. SUA şi Rusia au, în prezent, o dispută pe tema războiului din Siria, după disputa legată de acordarea azilului politic fostului colaborator al CIA, Edward Snowden.

Obama a cerut autorizarea Congresului pentru o acţiune militară “limitată”, pentru a-l pedepsi pe preşedintele Bashar al-Asaad şi regimul său pentru folosirea armelor chimice împotriva propriului popor, în războiul civil sângeros din Siria.

Rusia, aliat al Siriei şi un partener comercial major, şi-a exprimat îndoiala în legătură cu faptul că aceste arme au fost folosite. Regimul de la Damasc neagă că ar fi lansat un astfel de atac.

Rusia şi China este de aşteptat să blocheze o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU pe tema acţiunii militare contra Siriei.

Obama plănuieşte să aibă o întâlnire oficială cu preşedintele chinez, Xi Jinping, ca şi cu cel francez, Francois Hollande, la summitul din Rusia.

Secretarul de Stat John Kerry a sugerat, miercuri, la o audiere în Senatul american, pe tema Siriei, că Obama şi Putin vor avea oportunitatea de a discuta la G20.

“Preşedintele va avea o amplă posibilitatea de a auzi chiar de la sursă ce susţine preşedintele Putin”, a declarat Kerry, răspunzând unei întrebări legate de implicarea Rusiei în Siria. “Sunt încrezător că ei vor avea o discuţie pe această temă”, a mai spus oficialul american.

Casa Albă a anulat oficial, luna trecută, o întrevedere formală între Obama şi Putin, care urma să aibă loc la Moscova în timpul acestei călătorii, din cauza lipsei unui progres în relaţiile bilaterale, de când Putin a revenit la Kremlin, în urmă cu un an.

Vineri, Obama se va întâlni cu membri ai societăţii civile din Rusia, pentru a discuta despre drepturile omului şi toleranţă, a spus un oficial al Casei Albe. De asemenea, sunt invitaţi la acea întâlnire reprezentanţi ai grupurilor pentru drepturile omului, mediu şi drepturile homosexualilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: