joi

18 iulie, 2024

17 februarie, 2022

Marea Britanie este sub cod roşu de vreme rea, Eunice fiind a doua furtună care face ravagii în insulă într-un interval de 48 de ore, scrie AFP citată de Agerpres.

Codul roşu vizează sud-vestul Angliei şi sudul Ţării Galilor, din Cornwall până la Cardiff, unde vânturile vor putea să atingă viteze de 145 km/h în zonele de coastă. Tot sudul Angliei, inclusiv Londra, a fost plasat sub incidenţa unui cod portocaliu.

Furtuna Eunice ar putea să provoace apariţia unor „deşeuri zburătoare şi cauzatoare de pericole mortale”, „pagube materiale la nivelul clădirilor şi locuinţelor, cu acoperişuri care sunt smulse şi cu linii de electricitate întrerupte”, au precizat specialiştii de la Met Office.


Furtuna ar putea să determine închiderea drumurilor, curselor feroviare şi a circulaţiei pe poduri, precum şi întârzieri sau anulări ale curselor rutiere, feroviare, aeriene şi cu feribotul.

Din cauza condiţiilor meteorologice ameninţătoare, prinţul Charles şi-a anulat un angajament oficial programat vineri în sudul Ţării Galilor, a anunţat biroul său de presă, potrivit căruia moştenitorul tronului britanic speră să facă această deplasare „la o dată ulterioară”.

Furtuna Dudley a provocat la rândul ei perturbaţii, dar mai puţin grave, în Scoţia şi în nordul Angliei, după ce a atins uscatul în Marea Britanie miercuri, lăsând în urma sa mii de locuinţe fără electricitate.

COBR, comitetul de urgență al guvernului britanic, se va reuni joi pentru a organiza reacţia autorităţilor în faţa riscurilor generate de cele două furtuni.

Și în Irlanda a fost emis un cod roşu de vreme severă pentru vestul şi sudul ţării, pentru noaptea de joi spre vineri, cu vânturi de 130 km/h și valuri mareice uriașe.


Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: