Aplicarea unor măsuri de șomaj tehnic pesonalului nedidactic din școli ar însemna blocarea activităţii, stoparea acţiunilor de igienizare şi dezinfectare a școlilor, dar şi siguranța şcolilor, care devin ţinta spărgătorilor, avertizează Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), într-un comunicat de presă emis sâmbătă, citat de Agerpres.
„Aplicarea şomajului tehnic în sistemul de educaţie din România este o măsură radicală, care nu a fost bine analizată şi care va aduce grave prejudicii de care Guvernul se va face direct responsabil”, afirmă FSLI.
Sindicatul spune că activitate de dezinfectare a școlilor nu poate fi desfăşurată dacă personalul nedidactic este trimis în şomaj tehnic. În cele mai multe unităţi de învăţământ, o şcoală are una sau două femei de serviciu, în urma reducerii numărului de posturi din învăţământ. „Cine pregăteşte şcoala, dacă acestea sunt trimise în şomaj tehnic?”, se întreabă retoric FSLI.
De asemenea, FSLI spune că, dacă portarii sau paznicii sunt trimişi în şomaj tehnic, şcolile devin ţintă pentru hoţi, aşa cum s-a întâmplat, de curând, la o unitate de învăţământ din Sectorul 4 al Capitalei, după ce portarul a fost trimis acasă în concediu de odihnă forţat.
Măsura nu ar mai putea fi aplicată, de asemenea, contabilelor şi secretarelor din şcoală sau informaticienilor. Hotărârea Guvernului nr. 225/2020 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, înseamnă activitate realizată de secretare şi informaticieni.
Conform FSLI, informaticienii sunt cei care, în foarte multe unităţi de învăţământ, asigură funcţionarea platformelor cu ajutorul cărora se face învăţarea online. Dacă aceştia sunt în şomaj tehnic, elevii nu vor avea documentaţia necesară pentru acordarea ajutorului financiar de 200 de euro pentru achiziţionarea tabletelor.
În consecinţă, nu se poate asigura acces egal la educaţie tuturor elevilor, dacă cei care nu au suport tehnic nu pot participa la învăţare online.
„Şomajul tehnic nu poate fi aplicat sistemului de învăţământ şi poţi să îţi dai seama de acest lucru, imediat după ce faci o analiză atentă a modului în care funcţionează sistemul. Guvernul ar putea să facă rost de aceşti bani de la categoriile favorizate. Nu poţi să mergi pe varianta de solidaritate în acest moment dacă cei cu salarii uriaşe din sectorul bugetar sau cei cu pensii speciale nu participă. Consider că în această perioadă trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate, atât în modul în care este gestionată criza provocată de pandemie, dar şi modul în care este susţinut procesul educaţional prin învăţarea online, cât şi prin modul în care nu lovim în oamenii care nu au venituri mari şi pe care îi putem aduce în situaţie de risc”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.