Franţa a pierdut, pentru prima dată, calificativul „AAA”, fiind retrogradată cu o treaptă, la „AA+”, de către agenţia de rating Standard and Poor’s, a anunțat vineri ministrul francez al Finanţelor, François Baroin, potrivit AFP, citată de Mediafax.
Guvernul francez nu va prezenta un nou plan de austeritate după pierderea calificativului „AAA”, a precizat ministrul Finanţelor.
„Nu va exista un nou plan de austeritate, pentru că aceasta nu este o problemă care să ţină de rigoarea bugetară”, a adăugat ministrul.
Potrivit Reuters, S&P intenționa vineri să retrogradeze și Austria de la AAA la AA+, urmând ca și Slovacia să fie afectată, retrogradările fiind puse pe seama impasului privind datoria Greciei.
Italia, Spania şi Portugalia au căzut câte două trepte, potrivit unor surse citate de Financial Times.
În schimb, agenția de rating intenționa să confirme ratingul maxim al Germaniei și al Olandei.
S&P a pus sub supraveghere în decembrie, pentru o eventuală retrogradare, 15 state din zona euro.
Dintre cei 17 membri ai zonei euro, doar Grecia şi Cipru nu au fost incluşi în avertismentul din decembrie.
Calificativul Ciprului nu a fost pus sub supraveghere în decembrie întrucât ratingul ţării se afla deja sub evaluare la S&P.
De asemenea, Grecia nu a fost luată în calcul pentru retrogradare, deoarece calificativul ţării se află în categoria „junk”, la „CC”.
La scurt timp după ce a pus sub supraveghere în decembrie cele 15 state, S&P a anunţat că analizează, pentru o posibilă retrogradare, calificativele „AAA” ale Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară şi Uniunii Europene. S&P atribuie rating „AAA” Uniunii Europene încă din 1976.