cursdeguvernare

sâmbătă

28 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Franța va bloca acordul UE-Mercosur, negociat de peste 20 de ani

13 septembrie, 2024

Prim-ministrul francez Michel Barnier a reiterat opoziția Franței față de acordul de liber schimb dintre UE și Mercosur, confirmând intenția de a căuta o „minoritate de blocaj”, spulberând astfel speranțele de finalizare a acordului la viitorul summit G20 din Brazilia, scrie Euractiv.

Negocierile privind Acordul de Liber Schimb Mercosur au început între UE și țările Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay – în 1999 și au fost agreate, de principiu, în 2019, dar nu au fost niciodată ratificate.

Acoperind o populație de peste 780 de milioane de oameni, acordul ar elimina aproximativ 93% din tarifele existente în prezent, devenind cel mai mare acord comercial al UE.


Barnier și Macron „sunt în favoarea găsirii unei minorități de blocaj pentru a împiedica semnarea tratatului”, a declarat pentru Euractiv deputatul liberal MoDem Pascal Lecamp (Renew), care l-a întrebat direct pe Barnier, miercuri (11 septembrie).

Găsirea unei modalități de a bloca semnarea este „o prioritate” pentru Barnier, care este „foarte atașat de clauzele oglindă”, a spus Lecamp. Clauzele oglidă se referă la impunerea unor linii roșii care să oblige țările din America de Sud să respecte reguli similare reglementărilor europene, cum ar fi cele legate de agricultură sau mediu.

Cu o minoritate de blocaj, mandatul de negociere acordat Comisiei Europene în numele statelor membre ar putea fi revocat, a declarat economistul și co-liderul colectivului francez Stop CETA-Mercosur, Maxime Combes, pentru Euractiv.

20 de ani de blocaje

Franța a blocat anterior acordul în semn de protest față de politica de defrișare a fostului președinte brazilian Jair Bolsonaro, cererea sa privind clauzele oglindă apărând după alegerea președintelui socialist Lula la sfârșitul anului 2022.


Lucrurile au progresat ulterior, în contextul în care guvernul brazilian a raportat „progrese semnificative” în cadrul întâlnirilor cu omologii europeni.

Totodată 11 state UE, inclusiv Germania și Spania, au trimis o scrisoare Comisiei Europene cerând accelerarea discuțiilor, potrivit Financial Times.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: