„Criza gravă” provocată de torpilarea unui uriaş contract de submarine franceze pentru Canberra va afecta noul concept strategic al NATO, a avertizat sâmbătă șeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian (foto).
„NATO a iniţiat o reflecţie, la solicitarea preşedintelui Franţei, asupra fundamentelor sale. La următorul summit NATO, de la Madrid, va fi prezentat noul concept strategic. Evident, ceea ce tocmai s-a întâmplat va avea legătură cu această definire”, a spus Jean-Yves Le Drian.
„În acelaşi timp, Europa trebuie să se doteze cu busola sa strategică şi va fi sub responsabilitatea Franţei în prima jumătate a anului 2022”, a adăugat el, referindu-se la preşedinţia franceză a Uniunii Europene cu începere de la 1 ianuarie.
După retragerea brutală a americanilor din Afganistan, fără consultarea aliaţilor lor, şi acest dosar al submarinelor, Uniunea ar trebui să învețe să-și apere împreună interesele, a mai spus șeful diplomației franceze: „Dacă europenii nu simt că, pentru a rămâne în istorie, trebuie să se unească şi să-şi apere împreună propriile interese, atunci soarta lor va fi complet diferită”, a subliniat Jean-Yves Le Drian, citat de AFP, preluată de Agerpres.
Le Drian: Cunoaștem oportunismul permanent al Marii Britanii
Jean-Yves Le Drian a justificat rechemarea ambasadorilor francezi la Canberra şi Washington prin faptul că există „o criză gravă între noi”.
(Citiți și: ”Eveniment istoric: Franța și-a rechemat ambasadorii din SUA și Australia, în urma formării alianței AUKUS”)
Această măsură, prima din istoria relaţiilor dintre Paris şi Washington, „este foarte simbolică”. “A fost minciună, a fost duplicitate, a fost o pierdere majoră a încrederii, a fost dispreţ, deci aşa nu merge între noi”, a declarat el.
„Am rechemat ambasadorii pentru a încerca să înţelegem şi pentru a le arăta fostelor ţări partenere că avem o nemulţumire foarte puternică, că există cu adevărat o criză gravă între noi”, a spus ministrul de externe.
Rechemarea ambasadorului francez la Londra a fost, în schimb, considerată inutilă: „Cunoaştem oportunismul lor permanent”, a spus el ironic. „Marea Britanie în această afacere este un fel de a cincea roată la căruţă”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.
Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară pentru Canberra care i-a scos efectiv pe francezi din joc.
În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent „contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice.