vineri

19 aprilie, 2024

5 iulie, 2012

Președintele francez Francois Hollande a anunțat planul pentru creșterea taxelor pentru companii și gospodăriile bogaților cu 7,2 miliarde de euro – potrivit BBC.

El a dezvăluit planurile legate de o suprataxă ”excepţională” de 2,3 miliarde de euro, care va fi plătită în acest an de gospodăriile care câştigă mai mult de 1,3 milioane euro pe an. În plus, va fi introdusă o taxă specială pentru marile bănci şi companii energetice, care ar urma să aducă alte 1,1 miliarde de euro. De asemenea, va fi eliminată scutirea de la plata cotizaţiilor sociale pentru orele suplimentare iar taxa pentru tranzacţiile financiare va fi dublată până la 0,2%.
Aceste măsuri, sunt confrome cu promisiunile făcute de preşedintele Francois Hollande, în campania electorală, și ar trebui să fie aprobate fără probleme, având în vedere că socialiştii deţin o majoritate clară în Parlament.
Curtea de Conturi a avertizat, luni, că Franţa va fi nevoită să găsească între şase şi zece miliarde de euro în acest an şi nu mai puţin de 33 de miliarde de euro în 2013, pentru a-şi atinge ţintele de deficit convenite cu Uniunea Europeană, în caz contrar riscând să tulbure pieţele.
De asemenea, marţi, premierul francez Jean-Marc Ayrault a revizuit, în jos, estimările de creştere pentru acest an, până la 0,3% de la 0,7% anterior, şi pentru anul viitor, la 1,2% de la 1,75% anterior.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: