Ministerul de Finanţe din Franţa a trimis notificări marilor companii din sectorul tehnologiei, între care Facebook şi Amazon.com, că trebuie să plătească taxa pe servicii digitale conform planificării, în decembrie, transmite Reuters.
Franţa a stabilit în 2019 că jucătorii din industria tech vor plăti, începând cu 2020, o taxă de 3% pentru veniturile din servicii digitale obţinute în Franţa. Pragurile de la care se aplică taxa: venituri de peste 25 de milioane de euro în ţară şi de peste 750 de milioane de euro la nivel global.
Franţa a suspendat colectarea acestei taxe la începutul acestui an, în contextul negocierilor din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind reformarea legislaţiei fiscale internaţionale.
Ministerul de Finanţe a anunţat de mult timp că va colecta taxa în decembrie, aşa cum era planificat, dacă discuţiile la nivelul OCDE nu vor avea succes. Cele aproape 140 de ţări implicate în negocieri nu au ajuns la niciun rezultat anul acesta și au convenit, în octombrie, să continue discuţiile până la jumătatea anului 2021.
”Companiile supuse taxei au fost notificate să plătească suma datorată pentru 2020”, a anunțat miercuri un oficial al Ministerului de Finanțe din Franța.
Facebook a anunţat că poziţia sa ”este de a respecta legeslaţia fiscală a ţărilor unde operează”, adăugând că a primit documentul de impune din partea autorităţilor franceze.
Amazon a primit notificarea autorităţilor franceze şi o va respecta, declară o persoană din cadrul companiei.
Parisul a afirmat că va retrage taxa de îndată ce va fi convenit un acord în cadrul OCDE pentru actualizarea reglementărilor referitoare la taxarea transfrontalieră pentru era comerţului online.
În prezent, companiile de internet pot înregistra profiturile în ţări cu impozite mici, indiferent unde se află clienţii lor.
Discuţiile au stagnat pentru că administraţia Trump nu a dorit să semneze un acord multilateral.