Premierul Victor Ponta l-a numit, marți, pe fostul deputat PSD de Vrancea George Băeșu în funcția de preșdinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în locul procurorului Dorina Danielescu, demisă săptămâna trecută.
Băeșu a fost deputat de Vranceam, în legislatura 2004-2008. La un moment dat, în anul 2006, el a fost suspendat 6 luni din PSD pentru că l-a criticat pe șeful organizației de Vrancea a partidului, Marian Oprișan, deoarece acesta îl invitase pe președintele Traian Băsescu la festivitățile de la Focșani de 24 Ianuarie.
În perioada 2001-2004 el a fost prefect de Vrancea. De asemenea, Băeșu a fost ales în anul 2007 vicepreșdinte al Societății naționale de Cruce Roșie din România, prezidată de Mihaela Geoană, soția fostului lider PSD Mircea Geoană.
Absolvent de Drept, Băeșu a lucrat și în presă, la ziarul Milcovul liber, din Focșani.
Ca președinte al ANRP, Băeșu are de gestionat un proces foarte dificil de despăgubire a proprietarilor de drept ai caselor naționalizate, suspendat pentru șase luni, de fostul guvern Ungureanu, din cauza gravelor nereguli găsite la Autoritate, în urma unor controale declanșate de procuroarea Dorina Danielescu.