joi

25 aprilie, 2024

1 aprilie, 2018

Două mari partide politice germane – Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel şi Partidul Liber-Democrat de opoziţie (FDP) – au confirmat duminică că au obţinut date despre alegători de la Deutsche Post, fostul gigant poştal deţinut de stat, în perioada premergătoare alegerilor din 2017, informează dpa, citată de Agerpres.

Datele au fost obţinute pentru a face publicitate destinată unor grupuri specifice de alegători.


Un purtător de cuvânt al Deutsche Bank a declarat că filiala sa Deutsche Post Direkt salvează şi procesează „date personale în strictă conformitate cu legile federale de protecţie a datelor”.

Datele comunicate partidelor politice, a mai spus acesta, nu aparţineau unor alegători individuali, ci conţineau indicii despre gen şi educaţie, obiceiuri de consum şi alte informaţii demografice.

Partidul Social Democrat (SPD) – partenerul de coaliţie de centru-stânga a lui Merkel – precum şi Partidul Verzilor ecologist, partidul de extremă-stânga Die Linke şi partidul populist de extremă-dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD) au declarat toate că nu au colaborat cu Deutsche Post pentru a ţinti alegătorii.

Dezvăluirile apar în mijlocul unei dezbateri internaţionale despre modul în care campaniile politice utilizează datele alegătorilor. Firma Cambridge Analytica ar fi folosit datele unui număr de 50 de milioane de utilizatori Facebook, date colectate fără consimţământul lor înainte de alegerile prezidenţiale din SUA.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: