8 martie, 2024

Avansul economiei românești a fost anul trecut de 2,1% față de 2022, arată datele provizorii (1) publicate vineri de INS, cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât prima estimare semnal din luna februarie.

În trimestrul 4 al anului trecut, Produsul Intern Brut a fost mai mic cu 0,5% comparativ cu T3/2023. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2022, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3% pe seria brută şi de 1,1% pe seria ajustată sezonier,

„Atât seria brută, cât şi cea ajustată sezonier, a Produsului Intern Brut trimestrial au fost recalculate ca urmare a revizuirii datelor trimestriale pentru anul 2022, în vederea reconcilierii cu datele anuale semidefinitive, publicate în comunicatul de presă din 21 decembrie 2023, precum şi ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2023, fiind rectificate faţă de varianta publicată în comunicatul de presă din 14 februarie 2024”, se arată în comunicatul INS.


PIB-ul estimat pentru anul 2023 a fost de 1.598 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,1% faţă de anul 2022.

Formarea BIB pe categorii de resurse

La creşterea PIB, în anul 2023 faţă de anul 2022, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, contribuţii pozitive având următoarele ramuri:

  • Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,4%), cu o pondere de 3,9% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 10,2%;

  • Construcţiile (+0,8%), cu o pondere de 8,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 11%;

  • Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,2%), cu o pondere de 20,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 0,8%;

  • Informaţiile şi comunicaţiile (+0,4%), cu o pondere de 7,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,1%;

  • Tranzacţiile imobiliare (+0,1%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB şi al căror volum  de  activitate s-a majorat cu 1,6%;

  • Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,3%), cu o pondere de 8,2% la formarea PIB şi al căror volum  de  activitate s-a majorat cu 3,6%;

  • Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială (+0,1%), cu o pondere de 11,9% la formarea PIB şi al căror volum  de  activitate s-a majorat cu 0,9%;

  • Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (+0,1%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,1%.

Industria a avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,5%), ca urmare a scăderii volumului ei de activitate cu 2,3%.

O contribuţie pozitivă la creşterea PIB au avut-o şi impozitele nete pe produs (+0,2%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor cu 3%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:

  • Cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 2,9% contribuind cu +1,8% la creşterea PIB;

  • Cheltuielii pentru consum final individual al administraţiilor publice, al cărei volum s-a majorat cu 2,8% contribuind cu +0,2 la creşterea PIB;

  • Consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, al cărui volum s-a majorat cu 2,9% contribuind cu +0,3% la creşterea PIB;

  • Formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 12% contribuind cu +2,9% la creşterea PIB.

Atât exporturile de bunuri şi servicii cât şi importurile de bunuri şi servicii au avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,9%), ca urmare a scăderii volumului lor cu 2,1%, respectiv 1,8%.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: