luni

22 aprilie, 2024

28 august, 2019

Guvernul a aprobat marți un proiect de lege ce reglementează cadrul legal necesar pentru înfiinţarea schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale.

Proiectul de lege transpune Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP) și crează premisele pentru obținerea unei pensii ocupaționale, suplimentară, distinctă și în completarea tipurilor de pensii acordate în România.

Principalele prevederi:

  • Iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaționale aparţine exclusiv unui administrator autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în timp ce schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care dorește și are capacitatea financiară să ofere angajaților săi astfel de beneficii.
  • Dacă un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaționale, el este obligat să ofere informații despre aceasta tuturor angajaților săi și poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru lucrători pe criterii de vechime, funcție sau drepturi salariale.
  • Pensia ocupațională este facultativă, ceea ce înseamnă că încheierea unor relaţii contractuale între o persoană şi un angajator nu poate fi condiţionată de obligarea persoanei respective să contribuie în nume propriu la un fond de pensii ocupaționale.
  • În ceea ce privește activitatea administratorului fondului de pensii ocupaționale, actul normativ aprobat stabilește că acesta are obligații de informare către angajator și participanții la fond, dar și obligații de raportare către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
  • Administratorul este cel care reprezintă fondul în raporturile cu terţii, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti.
  • Participantul la un fond de pensii ocupaționale poate fi orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor și care îndeplinește condițiile prevăzute în schema/prospectul fondului de pensii ocupaționale.
  • La un fond de pensii ocupaționale pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori.
  • Contribuţiile angajatorului şi ale angajatului se datorează, se colectează şi se virează de către angajator, iar cele ale persoanelor care obţin venituri din activităţi independente sunt virate direct de către acestea.
  • Participanții vor putea să-şi transfere valoarea activului personal de la un fond/fonduri la un alt fond de pensii ocupaționale sau facultative, fără penalități, prin crearea mecanismelor de evidență pe conturi individuale.
  • O persoană poate participa la mai multe fonduri și le poate cumula la momentul deschiderii dreptului de pensie, iar interesele participanților și ale beneficiarilor vor fi protejate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: