20 septembrie, 2017

Fondul Proprietatea (FP) vinde prin plasament privat cel puţin 1,454 miliarde de acţiuni ale OMV Petrom (SNP), potrivit unui raport trimis de Franklin Templeton Investment Management, administratorul FP, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Pachetul minim de acţiuni scos la vânzare reprezintă peste 2,56% din totalul acţiunilor SNP, iar FP va deveni acţionar nesemnificativ al OMV Petrom, deţinerile sale scăzând sub pragul de 10%.

Valoarea tranzacției ar putea fi de cel puțin 407 milioane de lei, potrivit prețului din piață a SNP de miercuri dimineață, de 0,2805 lei / acțiune, în scădere cu 3,94% față de închiderea de marți.


Oferta de plasament privat accelerat „este adresată investitorilor calificaţi sau anumitor alţi investitori”, nu mai mulți de 150 de persoane fizice sau juridice într-un stat membru UE. Goldman Sachs International, WOOD & Company Financial Services şi Banca Comercială Româna acţionează în calitate de joint bookrunners în cadrul tranzacţiei.

FP continuă astfel campania de vânzări ale pachetelor de acțiuni din portofoliul său, în virtutea politicii de transfer de lichidități către acționari. Vânzările finanțează răscumpărările de acțiuni proprii ale FP, care sunt anulate, cu reducerea în consecință a capitalului social al Fondului.

Numai în prima jumătate a acestui an, FP a distribuit acționarilor peste 923 de miliarde de lei din capitalul său.

În urmă cu un an, FP a mai vândut un pachet de 6,4% de acțiuni SNP, pentru circa 760 de milioane de lei.


După ce, în anii trecuți, a vândut pachete importante de acțiuni deținute la Romgaz (SNG), Transgaz (TGN) și Transelectrica (TEL), FP a anunțat recent că analizează și opțiunile de vânzarea al pachetului de la Hidroelectrica.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: