vineri

26 aprilie, 2024

27 decembrie, 2020

Investiții sincronizate în infrastructură în rândul statelor G20, grupul celor mai dezvoltate 20 de economii din lume, ar putea majora PIB-ul global cu aproape 2% până în 2025, a afirmat marți Antoinette Sayeh, adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters.

Economia mondială a început să crească după declinul sever înregistrat în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, dar al doilea val de infecții întârzie redresarea, a avertizat oficialul FMI care nu exclude chiar un regres în contextul noilor restricții impuse la nivel mondial.

Este vital ca actuala criză din sănătate să fie ținută sub control prin investiții internaționale în vaccinuri. De asemenea, este important să continue măsurile de sprijin fiscal pentru a preveni înmulțirea falimentelor și pentru creșterea investițiilor în infrastructura digitală și în proiectele „verzi”, a susținut Antoinette Sayeh.


Și directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a cerut luna trecută liderilor G20 să mențină măsurile de stimulare, deoarece economia globală „nu a depășit perioada critică”.

„Apreciez eforturile tuturor țărilor G20 de a adopta decizii fără precedent pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) – inclusiv măsuri de sprijin monetare și fiscale – care au ajutat la prevenirea unor falimente masive și chiar la adâncirea crizei”, a declarat oficialul FMI, după reuniunea virtuală a liderilor G20.

„De asemenea, subliniez că nu a fost depășită perioada critică în actuala criză. De acum înainte, cooperarea va fi și mai importantă”, a afirmat Georgieva, cerând liderilor G20 să mențină măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri și angajați până la încheierea crizei sanitare.

„Ele nu trebuie retrase prematur. De asemenea, este momentul pentru a pregăti investiții sincronizate în proiecte de infrastructură ecologică și digitală pentru a stimula redresarea economiei și pentru îndeplinirea obiectivelor climatice”, a explicat directorul general al Fondului Monetar Internațional.


În octombrie, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creștere de 5,2% în 2021.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: