23 iulie, 2021

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a crescut până la 45% valorile maxime de creditare cu dobândă zero, prin programele sale speciale pentru țările cu venituri scăzute, care se confruntă cu efectele pandemiei coronavirus.

Totodată, Comitetul Executiv al FMI a aprobat și alocarea a 2,8 milioane de drepturi speciale de tragere (DST, moneda de cont a FMI, cu o valoare actuală de 1,421 dolari SUA) țărilor cu venituri scăzute, conform primei etape a unei strategii pentru susținerea sustenabilității programului Poverty Reduction and Growth trust (PRGT).

A doua etapă presupune alocarea altor 12,6 miliarde  DST, pentru credite cu dobândă zero cel puțin până la sfârșitul lunii iulie 2023, când va avea loc o nouă evaluare, potrivit unui comunicat al FMI.

FMI așteaptă bani noi de la țările membre bogate  


Strategia se bazează pe „o combinație între mobilizarea resurselor proprii ale Fondului și contribuțiile voluntare ale țărilor memebre cu economii mai puternice”, potrivit documentului citat.

Recent, minștrii de finanțe ai celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii au fost de acord cu propunerea conducerii FMI de alocare a unui volum de DST noi în valoare de 650 de miliarde de dolari, cea mai mare din istoria Fondului, pentru programe ale acestuia de susținere a țărilor vulnerabile din cauza pandemiei coronavirus.

Kristalina Georgieva, director general FMI„Noua alocare de DST va spori rezervele țărilor (vulnerabile), va crea spațiu suplimentar pentru finanțarea vaccinurilor și va spori încrederea în relansare. Pentru a mări impactul alocării, vom trece rapid la explorarea opțiunilor pentru membrii mai puternici din punct de vedere economic, de a-și folosi voluntar DST-urile pentru a ajuta țările sărace și vulnerabile”, a declarat Kristalina Georgieva (foto), director general al FMI, după sesiunea G20.

Programul Poverty Reduction and Growth trust (PRGT) este unul dintre instrumentele la dispoziția FMI.

(Citiți și: „Kristalina Georgieva cere mai mulți bani statelor membre ale FMI pentru a susține țările puternic îndatorate”)


Unii directori ai FMI au propus analiza vânzării unor cantități de aur din rezervele FMI înaintea celei de a doua etape. Alții s-au opus acestei propuneri, ca și celei privind contribuțiile în aur, invocând complexitatea procesului și riscurile inclusiv asupra bilanțului Fondului.

Modificările au fost necesare în urma majorării de opt ori a volumului creditelor speciale acordate de FMI ţărilor cu venituri scăzute, până la 13,2 miliarde de dolari în 2020, şi a indiciilor că cererea pentru asistenţă financiară va rămâne ridicată în următorii ani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: