Florin Cîțu: Impactul negativ din T2 a fost peste așteptări. Vom revizui estimarea de contracție la 2-3% din PIB - CursDeGuvernare.ro
joi

28 octombrie, 2021

Florin Cîțu: Impactul negativ din T2 a fost peste așteptări. Vom revizui estimarea de contracție la 2-3% din PIB

2 iulie, 2020

Trimestrul al doilea a avut un impact negativ peste aşteptări asupra economiei României, astfel încât Guvernul va lucra cu o nouă estimare privind contracția PIB-ului, între -2% și 3%, a declarat miercuri seara ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Anterior, executivul lucra cu o estimare de contracție de -1,9% din PIB, sub estimările instituțiilor internaționale. Comisia Europeană, spre exemplu, anticipează un declin economic de -6% din PIB.

„Pentru rectificarea bugetară Comisia Naţională de Prognoză va veni cu o nouă estimare. S-ar putea ca estimarea iniţială, de minus 1,9%, să fie modificată. Este adevărat, trimestrul doi a avut un impact negativ puţin mai mare decât ne aşteptam, dar nu foarte mult. Rămânem în afara acelor estimări apocaliptice care arătau o scădere a economiei cu minus 6, minus 8, minus 9%. Nu vom ajunge acolo. Cred că tot între minus 2 şi minus 3”, a spus Cîţu, la Antena 3, precizând că rectificarea bugetară va fi făcută în partea a doua lunii iulie.

(Citiți și: ”La bal, sau la spital?” – Nu mai există cale de mijloc. CRONICILE Curs de guvernare nr. 94 – Sumarul”)


Referindu-se la impactul celor patru luni de pandemie asupra bugetului, ministrul Finanţelor a spus că luna iunie a adus încasări la buget mai mari decât anul trecut.

„În iunie, din punct de vedere al fiscalităţii, economia începe să se relanseze şi vedem încasări la buget care depăşesc veniturile anului trecut. Estimările pe care le am arată o depăşire a veniturilor fiscale faţă de anul trecut în 2019. Asta în condiţiile în care am rambursat TVA mai mult decât anul trecut, am decontat mai multe concedii medicale şi am şi anunţat astăzi avem o economie la costul cu dobânzi. Acesta este mai mic decât cel de anul trecut, din 2019…Pe ansamblu, trimestrul doi este un trimestru negativ, un trimestru dificil. Am spus dintotdeauna, revenirea economică, şi aici îmi dau speranţe cifrele pentru luna iunie, revenirea economică va începe din trimestrul trei şi rămânem la scenariul de bază cu revenire în V”, a spus ministrul Finanţelor.

Florin Cîţu a mai anunţat că la rectificarea bugetară vor fi alocaţi bani pentru ca în acest an să poată fi începute lucrările la unele tronsoane din autostrada Sibiu-Piteşti.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

„Întotdeauna au fost alocaţi bani în buget pentru Sibiu-Piteşti iar la rectificare acei bani erau luaţi şi transferaţi către alte obiective mult mai importante pe termen scurt. De obicei care nu aveau legătură cu investiţiile. Eu vă spun că în acest an vom începe aceste tronsoane importante din Sibiu-Piteşti şi vor fi alocaţi bani la rectificarea bugetară pentru Ministerul Transporturilor. Bineînţeles, restul va depinde de modul în care vor fi implementate, dar ministrul Transporturilor a şi anunţat astăzi obiectivul nostru este de a aloca 2% din PIB pentru infrastructură în bugetele din anii următori”, a spus Cîţu.


Conform Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică (PNIRE), publicat miercuri de Guvernul României, peste 407 kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, în valoare de 4,3 miliarde de euro, ar urma să fie finalizate în următorii ani în România, în timp ce, pentru conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene, vor fi demarate lucrări la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres, în perioada 2020 – 2030.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr