Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingurile oraşului Bucureşti pentru împrumuturile pe termen lung în valută (de la ‘BB plus’ la ‘BBB minus’) şi monedă locală (de la ‘BBB minus’ la ‘BBB’), cu perspectivă stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, potrivit Agerpres.
De asemenea, calificativul pentru împrumuturile pe termen scurt în valută a fost revizuit în creştere, de la ‘B’ la ‘F3’. În 4 iulie, Fitch a revizuit în creştere ratingul României pentru împrumuturile pe termen lung în valută la „BBB minus”, calificativul pe termen scurt la „F3”, ratingul pentru împrumuturile pe termen lung în moneda locală la „BBB”, iar plafonul de ţară la „BBB plus”.
Ratingurile Bucureştiului reflecta îmbunătăţirea performanţei bugetare şi nivelul datoriei, se arată în comunicatul Fitch. Agenţia susţine că o acţiune pozitivă de rating va avea loc dacă performanţa operaţională rămâne la nivelul actual şi rata datoriei din veniturile curente este sub 100%. De asemenea, o acţiune negativă de rating ar putea fi determinată de o deteriorare a performanţei operaţionale, deoarece ar reduce capacitatea oraşului de a se autofinanţa. O creştere a datoriei peste 100% din veniturile curente ar putea, de asemenea, duce la o acţiune de rating negativă, mai ales dacă este însoţită de o performanţă operaţională mai slabă.
Datoria directă a oraşului Bucureşti se ridica la 3,1 miliarde lei la sfârşitul lui 2010 (76% din veniturile curente), iar dacă oraşul îşi menţine performanţa operaţională şi cheltuielile de investiţii conform proiecţiilor, datoria va începe uşor să scadă în 2012. Totuşi, avertizează Fitch, Bucureştiul se confruntă cu risc de refinanţare ridicat, în 2015 ajung la scadenţă euroobligaţiuni în valoare de 500 milioane de euro, care vor fi monitorizate atent de agenţie.
Fitch apreciază că piaţa forţei de muncă din Bucureşti este stabilă, în condiţiile în care rata şomajului a crescut de la 1,7% în 2008 la 2,3% la sfârşitul lui 2009. În iunie 2011, rata şomajului era de 2%, mult sub rata şomajului din România (4,4%) în acea lună.