Sursele de finanțare atrase de băncile comerciale cu capital majoritar străin de la băncile-mamă s-au diminuat cu peste zece miliarde euro în ultimii patru ani și jumătate, potrivit datelor oficiale ale BNR.
În același interval de timp, datoriile sistemului bancar s-au menținut cvasiconstante, deși cele ale băncilor cu capital grecesc și cu capital austriac (care dețineau împreună aproape trei sferturi din sursele atrase din exterior) s-au redus cu aproape 9 miliarde euro.
Oarecum paradoxal, ponderea sumelor retrase ca expunere pe piața românească a fost cea mai mică în cazul băncilor românești cu capital grecesc, în pofida crizei din sistemul bancar elen.
De reținut, expunerea a scăzut doar aproximativ cu jumătate, raportat la datoriile consemnate în contul acestor instituții. Mai mult, în ultimii doi ani s-a păstrat la un nivel aproape constant.
Prin contrast, diminuarea liniilor de credit pe segmentul băncilor cu capital austriac s-a situat peste media pe sistem și a însemnat mai mult de jumătate din dezintermedierea totală. Această diminuare a depășit cu peste o cincime reducerea datoriilor înregistrată pentru aceste bănci.
Totuși, susținerea financiară din partea capitalului austriac pe perioada 2011 – 2012 ( chiar cu o creștere în decembrie 2011) a fost esențială pentru revenirea economiei românești, chiar dacă apoi s-a redus destul de abrupt sub efectul problemelor destul de serioase cu care s-au confruntat băncile-mamă la ele acasă.
În treacăt fie spus, nu este și cazul băncilor cu capital grecesc, care au retras aproape două miliarde euro din liniile de creditare în cei doi ani menționați ( deși s-au stabilizat apoi, inclusiv prin măsurile luate de Banca Națională). Ceea ce arată că gestiunea acestor fluxuri este destul de dificilă, cu avantaje și dezavantaje care trebuie bine controlate în timp.
Contrar așteptărilor, mai degrabă socio-culturale decât de afaceri cu al treilea partener comercial al României, cea mai mare pondere a retragerii finanțării (-62%) a venit pe zona băncilor cu capital francez. Care, din păcate sau din fericire, nu au reprezentau la finele anului 2012 decât mai puțin de opt procente în structura resuselor atrase de la băncile-mamă.
Siuația a fost oarecum compensată de implicarea în scădere mult mai atenuată a băncilor cu capital italian (Peninsula fiind al doilea partener comercial al țării noastre), respectiv doar -22%.
Astfel, băncile cu finanțare italiană au preluat astfel ponderea franceză și au inversat importanța acestor două surse pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate.
În acest context, e destul de greu să treacă neobservată prezența ”sublimă” a capitalului bancar german, cel puțin la nivel direct și nu prin participațiile la alte instituții. Altminteri, Germania fiind de departe țara cu care avem cele mai mari raporturi comerciale și care dă tonul regulilor de gestiune a finanțelor publice în Europa.
Nu că am avea nepărată nevoie, întrucât cele mai recente date indică un raport de 94% între creditele acordate și depozitele populației în sistemul bancar. Dar parcă nu se respectă simetria cu sectorul telecomunicațiilor, unde cei trei mari operatori din Europa sunt prezenți și în concurență pentru piața românească.
