sâmbătă

27 aprilie, 2024

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

24 aprilie, 2023

Fermierii europeni sunt furioși din cauza planului Comisiei Europene care vrea să-i asimilize și să fie taxați la fel ca poluatorii industriali, asemena combinatelor chimice sau metalurgice pentru a-i obliga să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, precum și alți agenți poluanți, relatează Financial Times.

Takis Kazanas este un fermier grec în vârstă de 66 ani, care deține împreună cu cei patru fii ai săi o fermă de 230 de acri (94 de hectare) și 300 de vaci în munții Thessalian din nordul Greciei. Deși s-a conformat la fel ca majoritatea fermierilor și produce biogaz din bălegarul vacilor și folosește gunoiul de grajd în locul îngrășămintelor chimice, Kazanas este unul dintre mulții fermieri care se află în vizorul ecologiștilor de la Bruxelles și care le cer să reducă emisiile cu 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990.

 „Așa cere UE și așa fac și eu”, spune Kazanas, referitor la măsurile „prietenoase pentru pământ” pe care le-a implementat deja. „Astăzi, toată lumea dă vina pe vite pentru emisiile de metan și poluarea aerului și solului… Eu am o altă părere”.


În cadrul luptei cu Schimbările Climatice, Comisia Europeană cere în strategia sa intitulată „From Farm to Fork”  – „De la fermă la furculiță” ca fermierii să reducă la jumătate cantitatea de pesticide utilizate în ferme, până în 2030, să restrângă folosirea îngrășămintelor chimice, să dubleze producția în sistem ecologic și să readucă la starea naturală unele suprafețe pe care le cultivă.

(Citește și: „VIDEO/ Proteste de amploare ale fermierilor olandezi: țintele climatice ale guvernului cer reducerea cu 30% a animalelor”)

Însă problemele agriculturilor de abia acum încep să se agraveaze, planul de înverzire al UE suprapunându-se cu războiul din Ucraina, care a dat peste cap piața agricolă globală, în timp ce se reduc subvențiile acordate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), care dispune de un buget de 55 miliarde de euro anual, program care a asigurat securitatea alimentară a Europei din 1962 până în prezent.

Diminuarea profiturilor agricole

„UE susține că sectorul agricol are mare nevoie de reforme pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Un înalt oficial al Comisiei Europene care participă la elaborarea politicii climaterice se referă la sectorul agricol ca fiind «copilul nostru cu probleme»”, scrie FT.

Potrivit Bruxelles-ului, oxizii de azot care se regăsesc în îngrășămintele chimice, precum și în dejecțiile de la crescătoriile de animale, reprezintă o mare parte a problemei.


O problemă cu care se confruntă fermierii sunt marjele mici de profit ale producătorilor de produse ecologice care supraviețuiesc din comerțul local și crescătorii de porci ale căror profituri sunt diminuate de concurența internațională. După cum notează Financial Times, „chiar și o mică creștere a prețului furajelor poate anula profiturile anuale”.

După invazia Rusiei în Ucraina, UE a dezvăluit aproape imediat obiectivele programului de reducere a poluării cuprins în „De la fermă la furculiță”. Potrivit unui înalt oficial al comisiei, „dezbaterea s-a schimbat”.

Obiectivele programului From Farm to Fork:

  • Reducerea utilizării pesticidelor chimice și periculoase cu 50% până în 2030
  • Reducerea utilizării îngrășămintelor chimice cu 20% până în 2030
  • Scăderea cu 50% a vânzărilor de substanțe antimicrobiene pentru animalele de fermă și în acvacultură
  • Creșterea suprafețelor de teren dedicate agriculturii ecologice la 25% în 2030 de la 9,1% în 2020
  • Fermele de animale mai mari să fie obligate să respecte reglementările privind aerul și apa curată care se aplică industriei grele

Față de aceste planuri ale Comisiei Europene, care le măresc costurile de producție, fermierii europeni și-au unit forțele și datorită campaniilor bine organizate și susținute financiar, guvernele UE și-au redus tonul totul devenind un nou câmp de luptă al programului ecologic.

(Citiți și: ”Victorie majoră a partidului fermierilor protestatari din Țările de Jos în alegerile regionale”)

În Țările de Jos, guvernul s-a văzut nevoit să renunțe recent la planul de închidere parțială a fermelor de vaci pentru a reduce emisiile de oxizi de azot, după ce o nouă formațiune politică, intitulată Mișcarea Cetățenească a Fermierilor (BBB) a câștigat în mod surprinzător alegerile locale desfășurate în martie. Între timp, Polonia, Bulgaria, Slovacia și Ungaria au interzis temporar importurile de cereale, produse lactate, carne, fructe și legume din Ucraina, după ce fermierii au rămas cu propriile produse în depozite după ce mărfurile ucrainene au inundat piața și au provocat scăderea prețurilor.

Deputat belgian: Presiunea exercitată asupra fermierilor este o nebunie

Deputatul belgian, Tom Vandenkendelaere, spune că presiunea exercitată de instituțiile europene asupra fermierilor este o nebunie: „Este vorba de numărul de politici care îi lovesc în același timp. Trebuie să încetinim procesul”, a spus el, adăugând că fermierii ajung să se simtă denigrați doar pentru că își fac pur și simplu treaba: „Ei simt că întregul lor mod de viață este sub asediu… Fermierii se întreabă: „De ce ne urăște Bruxelles-ul?”

Boeren op een Kruispunt, o organizație independentă non-profit care oferă consiliere în domeniul sănătății mintale fermierilor din Flandra – nordul Belgiei, a raportat o creștere cu 44% a cererilor de asistență de specialitate în 2022, comparativ cu 2021, mai spune deputatul belgian.

Potrivit Institutului Francez pentru Sănătate, fermierii au riscă de trei ori mai mult să se sinucidă decât alte profesii. După cum Caroline van der Plas, liderul BBB, a declarat în această lună în Parlamentul olandez că: „Oamenii care ne asigură hrana zilnică (…) sunt respinși ca fiind abuzatori de animale, otrăvesc și distrug solul și poluează mediul.”

Ecologiștii din UE nu renunță la agenda verde

„Este o schimbare semnificativă pentru fermierii noștri, dar în mod inevitabil ei vor trebui să facă parte din soluția (pentru combaterea schimbărilor climatice – n.r.)”, a declarat Virginijus Sinkevičius, comisarul UE pentru mediu și pescuit, care a adăugat: „Probabil că asta nu se va întâmpla peste noapte”.

Și potrivit biroului președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „Comisia este convinsă că tranziția către un sector agricol rezilient și durabil, în conformitate cu acordul ecologic european, cu strategiile stabilite în programul De La Fermă la Furculiță și de biodiversitate, este fundamentală pentru asigurarea securității alimentare”.

Fermierii puși cu spatele la zid

Fermierul belgian Bram van Hecke spune că el, îmreună cu tatăl și frații săi se simt prinși ca între ciocan și nicovală – între factorii de decizie care încearcă să-i forțeze să producă în condiții de nesuportat și consumatorii care nu își pot permite prețurile umflate la alimente.

„Dacă mergi la bancă, argumentând că vreau să investesc, dar veniturile mele se vor înjumătăți, nu-ți vor da un împrumut”, a spus el pentru Times. „A produce mai mult este o afacere viabilă, în timp ce a fi extrem de ecologic ar putea dăuna afacerii tale.”

Van Hecke spune că o directivă a UE, care obligă fermierii să urmărească răspândirea „gunoiului” cu ajutorul GPS îi adaugă deja familiei sale o cheltuială suplimentară de 10.000-15.000 de euro anual.

„Prețul mediu al terenurilor în Flandra este de 63.000 de euro pe hectar — și pierdem aproximativ patru hectare din cauza directivei privind nitrații. Puteți face calculele”, a spus el. „Guvernul spune că trebuie să vă creștem costurile, dar nu există nicio viziune pentru a ajuta la creșterea veniturilor (consumatorilor – n.r.)”, explică fermierul.

***

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: